Divorț - ce termen familiar!  E atât de frecvent întâlnit și, dacă stăm bine să ne gândim, nu separarea în sine e ceea ce sperie cel mai tare partenerii, ci impactul separării asupra copilului sau copiilor.  Divorțul nu e doar un act prin care este modificat statutul social al celor doi care au decis să rupă relația de cuplu romantică, ci e un proces care implică nenumărate pierderi, procesarea afectivă și cognitivă a acestora, parcurgerea doliului aferent pierderilor, a gestiona presiunile sau judecățile mediului social din care aparții, a face față propriilor incertitudini legate de viitor, a mobiliza resurse enorme de adaptare la schimbările apărute și, poate cel mai dureros și îngrijorător, a însoți proprii copii prin toată această furtună.  Pentru această din urmă, dar poate cea mai mare pentru părinți, am creat o poveste pentru părinții care divorțează. Da, e în primul rând pentru părinți, abia apoi pentru copii. De ce? Pentru că divorțul e între soț și soție, nu între mamă și tată, nici între părinți și copii. Iar acesta cred că este un mesaj care ar fi bine să ajungă la fiecare părinte care divorțează de partenerul romantic cu care are un copil.
   Moștenirea Prințului Curaj este o poveste dedicată celor mici, dar și celor mari, care se confruntă cu diverse frici (și nu mă refer la fricile acelea sănătoase, justificate, ci la fricile iraționale). Ea este disponibilă și în format audio pe grupul de Facebook ”Părinți pe sârmă” (grup de suport pentru părinți, cadre didactice sau orice persoană care se ocupă de creșterea și îngrijirea viitoarelor generații).    Vă recomand să rămâneți în liniște după ce copilul a ascultat-o, să îi lasați spațiul necesar procesării informațiilor și să nu discutați pe marginea ei. Dacă va dori copilul să spună ceva, ascultați-l și atât. Cel mult, îl puteți încuraja să deseneze ce simte el în legătură cu cele auzite. Nu îi sugerați niciun desen. Permiteți-i să își exprime liber trăirile și gândurile.    
A fost o dată, ca niciodată, un gândăcel miiiic, mic de tot, atât de mic încât nu se putea vedea cu ochiul liber. El trăia pe planeta Wu-Wu-Zi, alături de toată familia lui. Avea acolo o mulțime de prieteni și colegi pe care tare mult îi îndrăgea. Se jucau împreună din zori și până în seară. În joaca lor ei învățau o mulțime de lucruri noi despre planeta pe care trăiau și inventau tot felul de mașinării care mai de care mai spectaculoase.