Halloween - un „trick” sau un „treat”?
-
Livia Istrate04.11.2022

Cred că în fiecare an, după vestitul Halloween, mi-au apărut pe Facebook postări fie despre cât de drăguț și ce distracție a fost de Halloween, fie despre cât de nocivă și oripilantă poate fi această sărbătoare pentru copii.
Dar cum stau lucrurile de fapt?
O fi bine? O fi rău?
Om vedea.
Până om vedea, am zis eu să aștern pe hârtie (mă rog, pe blog), câteva lucruri care mi-au trecut prin cap plecând de la întrebările cu pricina. La final, spun și ce am făcut, dacă am serbat sau nu Halloween. :)
Am aflat de curând că în Transilvania (deci și în Brașov, unde m-am mutat de vreo 2 ani), se celebrează pe data de 1 noiembrie sufletele celor trecuți în neființă, adică se onorează străbunii. Mi s-a părut interesant că avem și noi, acasă, o sărbătoare a morților în aceeași perioadă cu alte popoare. Eu știam doar de „Moșii de vară” și cei de iarnă și cam atât. Probabil că un etnolog ar putea descrie multe tipuri de sărbători românești care implică purtarea unor măști înfricoșătoare, sau care vehiculează povești înspăimântătoare (de pildă, Sânzienele).
În acest context, poate că Holloween nu e musai o sărbătoare de import, ci e doar o sărbătoare cu denumire din import. :)
Dar, de import sau nu, să vedem cum arată această onorare a străbunilor pentru copiii noștri?
Cum arată în mințișoara unui copil un străbun pe care nu l-a văzut niciodată în carne și oase, dar despre care i se vorbește și despre care știe că a trăit cândva și mai e și parte din familia lui?
Păi și cum să arate, dacă nu mai sunt aici, fizic? Arată acum ca în poze? Pot să îi văd? De ce nu pot să îi văd? De ce nu mai arată ca în poze?
Pfoaaai! Ce de întrebări! Rostite sau nerostite.
Și dacă rămân nerostite sau fără răspuns, atunci „moșul” arată după cum zice folclorul, după cum și-a imaginat oamenirea de-a lungul timpului, nu? Toate fantasmele, toate creațiile minții omenești viețuiesc, desigur, și în mințile minunate și strălucitoare ale micuților noștri. Iar la toate acestea, se adaugă și propria creativitate, desigur.
Iar asta poate face lucrurile să pară de-a dreptul înspăimântător. Că doar par, dar nu apar, asta rămâne sarcina părintelui să îl convingă pe copil. Dar cum nu poți convinge mintea creativă și imatură a unui copil prin argumente raționale (pentru că imatură), el se va purta precum Toma Necredinciosul și va avea nevoie să vadă cu ochii lui și să simtă cu pielea lui că și dacă apare ceea ce doar pare, tot inofensiv rămâne!
DAR, umblă vorba prin popor (ăsta contemporan, nu cel de odinioară), cum că ar fi de-a dreptul diavolească, malefică o astfel de sărbătoare, că „murdărește” sufletele copiilor, că i-ar face mai agresivi...
Iar mintea creativă a adultului începe să creeze scenarii la scenarii... până suferă de „scenarită” acută (dacă nu se cronicizează în timp).
Mno, apoi hai să vedem și alte informații:
În decursul unui an sărbătorim Începutul (de Revelion), sărbătorim Iubirea (de Dragobete sau Valentine’s Day – cred că nici nu e relevant când celebrăm sau ce nume dăm sărbătorii, cu cât mai des, cu atât mai bine; s-o facem zilnic, aș zice), sărbătorim Învierea (de Paște), Nașterea și Viața (de Crăciun)… Ba chiar din moși-strămoși ne onorăm Străbunii, Moșii, deci celebrăm și Moartea, care ne ajută să conștientizăm viața, la fel cum lumina poate fi observată atunci când întâmpină obstacole care o blochează.
Atât ne foim și ne speriem de aspecte absolut firești ale vieții noastre.
Moartea, DEScompunerea și Recompunerea, ciclurile firești ale naturii se întâmplă cu sau fără voia noastră, cu sau fără ceremonii, cu sau fără fast. Ele sunt și cu asta basta.
Și, dacă tot sunt, de ce nu ne-am da voie să ne uimim în fața lor?
De ce nu ne-am permite să le trăim plenar, să ne apropiem de ele, să le atingem măcar cu imaginația noastră? Cu sau fără consumerism, fiecare după cum poate, mai spiritual sau mai material, sau și-și…
Ei bine, și acum vine următorul argument „suprem”: consumerismul, domn'le! Că sărbătoarea stimulează consumerismul. Să renunțăm, așadar, la sărbători!
(nu am aici emoticon pentru fața căzută și nedumerită)
Oare nu faptul că noi, ca societate picăm în capcana consumerismului și uităm sensul sărbătorilor, nu ăsta e bau-bau-ul adevărat? Ăăăă... păi asta înseamnă să ne asumăăăm. Mno, păi, nah! Da. Să ne asumăm. Ăsta-i semn de maturitate, să ne asumăm.
Și, întreb și eu, de ce sfintele moaște e mai nepotrivit consumerismul de Holloween decât cel de Crăciun sau de Paște?
Eu una nu știu să răspund la așa o întrebare, prin urmare conchid apocaliptic acest subiect peren:
Fiecare dintre noi este liber să experimenteze în ce fel dorește aceste sărbători, cu sau fără fast, înțelegând că sărbătorile nu au nicio legătură cu fenomenul consumerismului, ci noi creăm această asociere. Sărbătoarea-i sărbătoare (și există din cele mai vechi timpuri, sub diverse forme și denumiri), consumerismul e un fenomen contemporan și atât – desigur, toxic și pentru sărbătoare, și pentru om, și pentru natură.
E o eroare de logică să spunem că sărbătoarea înseamnă consumerism!
Cât despre ce le transmitem copiilor… ei bine aici iar ține de credințele noastre și de felul în care am avut șansa să fim îndrumați, dar și de modul în care ALEGEM să privim aceste sărbători (a alege = libertate, care implică ȘI responsabilitate! Responsabilitate sănătoasă = maturitate).
Unele sărbători pot scoate la suprafață emoții reprimate, e drept. Dar avem oare și înțelepciunea (de fapt, asumarea) de a privi cum au ajuns emoțiile să fie reprimate într-atât, încât să ajungă la o intensitate greu de conținut, care înspăimântă adultul? Și cum face adultul că se înspăimântă de trăirile propriului copil?
Poate e timpul să privim și dincolo de efecte, dincolo de cauzele aparente. Ceva din afară nu poate decât să scoată la suprafață ceva ce deja mocnea înăuntrul nostru.
Dacă avem înțelepciunea de a crea un cadru securizant și conținător în care toate acestea să fie vărsate, asta ține tot de competențele noastre umane.
Dacă avem sau nu priceperea de a ne îndruma copiii să se bucure de orice sărbătoare, să celebreze Viața, Moartea și Învierea, asta va face diferența în modul în care un copil se va raporta la evenimentul cu pricina. Iar dacă n-o avem, există psihoterapie (care nu este doar despre patologie, ci este despre explorarea, conștientizarea și optimizarea competențelor umane).
Revenind la Holloween și cât de „traumatizați” sau „defectați” sunt copiii în urma acestei sărbători, poate ar fi potrivit să ne uităm și la faptul că aceasta este o minunată oportunitate de expunere într-un cadru securizant la personificarea fricilor firești și specifice fiecărei vârste.
Să ne amintim că avem opțiunea să ne lăsăm controlați și striviți de propriile frici, dar avem și opțiunea de a le confrunta și a le folosi forța pentru a progresa și a construi o lume mai bună, mai matură.
Și da, eu am celebrat Halloween. Și am onorat și străbunii pe 1 noiembrie. Și celebrez fiecare zi, oricum s-ar numi ea.
Și, un pic stânjenită, recunosc și că am fost și la cumpărături. Nu am făcut exces de zel... aș fi putut și fără, dacă mă învredniceam să scotocesc prin cutiile din garaj după una-alta. Sunt mulțumită însă că m-am oprit la câțiva itemi cu tematica asta. Nu sunt perfectă, dar mă străduiesc la fel ca orice muritor de rând să fac față tentațiilor care ne îmbie părțile cele mai întunecate, egoiste și orgolioase din străfundurile psihicului nostru.
Tu, dragă cititorule, cum ai petrecut zilele trecute?
Dar cu fricile tale ce faci?