Abuzul sexual la copii - cum îl recunoaștem și cum îl prevenim?

   Zilele trecute, pe grupul de educare și suport pentru părinți pe care l-am creat alături de colegele mele, Adina și Ina (Părinți pe Sârmă), a luat naștere o discuție despre o situație în care un adult a făcut glume cu tentă sexuală la adresa unui copil. Spiritele s-au încins, iar câteva mămici curajoase, victime ale abuzurilor sexuale, și-au luat inima în dinți și au povestit despre experiențele lor, cu speranța ca părinții să conștientizeze acest fenomen nefiresc și periculos, întâlnit dureros de frecvent și să facă tot ce pot pentru a-l preveni.

Am înțeles că oricât s-ar vorbi despre abuzul sexual și necesitatea educației sexuale, tot va fi prea puțin atâta vreme cât fenomenul încă este întâlnit dureros de frecvent. Așa că am scris pe grup o postare pe tema asta, iar acum public textul și aici, pe blogul meu. Și ar fi grozav să scriem cât mai mulți despre asta. Să fie împânzit internetul cu astfel de informații, astfel încât să ajungă la toți părinții, până când niciun copil nu va mai fi vreodată tratat ca un obiect de satisfacție sexuală a altcuiva.

Este lesne de înțeles că articolul meu nu va fi nici pe de parte exhaustiv, însă m-am străduit să cuprind cele mai frecvente și dificile situații și, la final, veți găsi câteva link-uri către site-urile instituțiilor de unde puteți să obțineți și mai multe informații.

Înainte de a începe, vreau să vă mulțumesc acelora dintre voi care v-ați făcut curaj să împărtășiți cu noi (pe grupul Părinți pe Sârmă) experiențele voastre atât de intime și dureroase (și vă încurajez să continuați să o faceți). Vă mulțumesc pentru vulnerabilitate și deschidere, pentru puterea pe care o arătați contribuind la îndrumarea altor părinți spre binele copiilor noștri, ai tuturor. Vă mulțumesc pentru că dați voce victimelor abuzurilor sexuale de orice fel! Voi sunteți vocea tuturor, iar vocea voastră merită auzită și susținută!


Și asta pentru că statisticile în ceea ce privește rata abuzurilor sexuale la minori sunt îngrijorătoare! OMS anunța în 2000 că, la nivel mondial:


‼️ 1.8 milioane de copii erau implicați în pornografie și prostituție;

‼️ 1.2 milioane de copii erau victime ale traficării.


De asemenea, doar în 2002:

‼️ 1 din 4 fete și 1 din 6 băieți cu vârsta sub 18 ani erau victime ale abuzului sexual;


În 2006, UNICEF anunța că aproximativ 20% dintre femei (adică 1 din 5 femei!) și între 5 și 10% dintre bărbați au suferit din cauza abuzurilor sexuale în copilărie.


În consecință, devine o prioritate pentru fiecare dintre noi să ne educăm, atât pe noi, ca adulți, cât și pe copiii noștri, pentru ca rata abuzurilor de acest fel să scadă.


Despre educația sexuală și importanța ei am mai scris. Nu voi insista pe tema asta acum. Însă vreau să clarificăm ce înseamnă abuz sexual, astfel încât să putem recunoaște semnele unui astfel de act inuman și imoral.


Am să citez definițiile oferite chiar de către DGASPC:


„Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.”


Abuzul sexual (n.r.: asupra copilului) reprezintă implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent şi imatur din punctul de vedere al dezvoltării psihosexuale în activităţi sexuale pe care nu este în măsură să le înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuală, activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducţie ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activităţi includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.”

 

Centrul American Național pentru Protecția Copiilor Abuzați și Neglijați definește abuzul sexual asupra copiilor ca fiind "orice contact sau formă de interacțiune între copil și adult, în care copilul este utilizat prin stimularea plăcerii sexuale a adultului".


În consecință, este abuz sexual asupra unui copil orice comportament cu tentă sexuală, manifestat în prezența sau în relație cu un copil:

 

⛔ incitarea sexuală verbală (de exemplu, - încurajarea unui copil să manifeste comportamente sexuale în fața unui webcam);

⛔ exhibiționismul;

⛔ expunerea copilului la pornografie(DA, și pornografia! Aviz părinților care susțin cu mândrie atitudini de genul: „lasă-l să învețe, că o să-i folosească!”);

⛔ folosirea copilului în realizarea de materiale pornografice;

⛔ fotografierea sau filmarea copilului în posturi degradante, cu tentă sexuală;

⛔ forțarea copilului să se dezbrace (în orice alt scop decât cel medical), să-și arate părțile intime sau să se masturbeze;

⛔ expunerea copilului la actul sexual al adulților sau la comportamente sexuale (mângâieri în zonele intime, lascive);

⛔ atingerea copilului de către adult sau un alt copil de vârstă mai mare, aflat în rol de răspundere sau într-o poziție de putere / dominație(frate, unchi, bonă, profesor, educator, prieten, etc.) a zonelor intime sau erogene ale copilului;

⛔ expunerea forțată a copilului la filme sau imagini cu tentă sexuală;

⛔ actul sexual de orice natură.


Care sunt semnele unui abuz sexual la un copil / adolescent?

 

Următoarele semnale pot sugera existența unui abuz sexual, însă multe dintre ele pot apărea și în alte situații (divorț, pierderea unei persoane semnificative, bullying, abuz fizic, etc.), astfel că e important să solicitați o evaluare psihologică dacă observați astfel de manifestări care apar brusc (fără alte posibile explicații):

 

❗ copilul cere să participe la actul sexual;

❗ se masturbează cu obiecte;

❗ își introduce obiecte în vagin sau anus;

❗ imită actul sexual;

❗ pune gura pe organele genitale;

❗ scote sunete sexuale;

❗ sărută sau îmbrățișează într-un mod sexual;

❗ dezbracă alte persoane;

❗ solitică să privească imagini cu tentă sexuală;

❗ imită comportament sexual cu păpușile;

❗ devine brusc mai distant și / sau mai tăcut;

❗ plânge aparent fără niciun motiv;

❗ începe să sufere de enurezis (urinează în pat sau în pantaloni);

❗ devine dintr-o dată mult mai irascibil sau chiar agresiv;

❗ are coșmaruri;

❗ evită anumite persoane sau anumite locuri;

❗ devine foarte agitat în prezența anumitor persoane sau în anumite locuri;

❗ scade brusc randamentul școlar;

❗ psihosomatizări;

❗ apariția unor tulburări de comportament alimentar;

❗ scăderea stimei de sine;

❗ apare comportament automutilant;

❗ se însingurează;

❗ tresare frecvent, mai ales la atingeri chiar inofensive;

❗ desenează sau face jocuri cu tentă sexuală;

❗ manifestă anxietate socială (pe care nu o manifesta înainte);

❗ își percepe corpul murdar și dezgustător;

❗ apar sentimente de vinovăție și rușine.


Există și semne fizice ale unui abuz sexual:

 

❗ roșeață sau umflături ale organelor genitale (pe care la copiii peste 6-7 ani le va constata medicul!);

❗ usturimi sau senzații similare infecției urinare, fără să existe o infecție urinară;

❗ dureri în timpul excreției;

❗ dureri în timp ce stă în șezut sau în timpul mersului;

❗ dificultăți la înghițire;

❗ apariția unor boli cu transmitere sexuală;

❗ la adolescente, dereglarea menstruației.


⚠️ Atenție

 

Un singur semn nu înseamnă mereu abuz sexual, însă e important să solicitați o evaluare psihologică dacă suspectați orice fel de abuz.


Cum vorbim și cum ne purtăm cu victima abuzului sexual?


Dacă observați astfel de semne la copiii care deja sunt capabil să poarte o conversație, e bine să evitați întrebările directe, de tipul „cine te-a atins în zonele intime”, precum și întrebările insistente. Mai blând și sănătos este să adresați întrebări ocolitoare, oglindind stările copilului, apoi să vă arătați disponibilitatea pentru a asculta nonjudicativ. Evitați să proiectați pe copil experiențele voastre de viață sau fricile voastre. Oferiți suport emoțional, empatie, încredere și spațiu safe pentru autodezvăluire. Evitați gesturile bruște sau vocea ridicată. Sistemul nervos autonom al victimelor abuzurilor sexuale posibil să fie deja foarte vulnerabil, astfel că riscați să declanșați o reacție de „înghețare” și să inhibați orice dezvăluire sau chiar să retraumatizați persoana. Încercați să faceți mișcări cât mai line, predictibile. Mișcările bruște pot trezi panica.

 

Care este drumul până la abuzul sexual și care sunt fenomenele psihologice și fiziologice ce pot apărea în momentul unui abuz sexual?

 

Cum acționează, în general, abuzatorii sexuali?

Copilul este o ființă curioasă, într-o continuă explorare, inclusiv a propriului corp. Un abuzator sexual, conștient sau nu, știe acest lucru și va încerca să îl exploateze. Astfel, profitând de curiozitatea firească și inocentă a copilului, îl va seduce să se apropie de el. Îl va atrage, folosindu-și bine-dezvoltatul spirit de observație și capacitatea de a manipula pentru a identifica nevoile mai puțin satisfăcute ale viitoarei sale victime: poate insuficientă validare, insuficientă atenție, insuficientă conectare emoțională.


Cu alte cuvinte, folosindu-se de o carență emoțională sau de educație a copilului/adolescentului, abuzatorul îi întinde o capcană.

Copilul, inocent și naiv, se apropie de individul cu pricina, căutând să obțină satisfacerea nevoii neîmplinite. Agresorul dezvoltă întâi o relație de apropiere cu victima, iar când sunt deja suficient de conectați, atunci începe, treptat, insinuos, să solicite „mici favoruri”… sexuale.

 

Copilul nu are discernământ, prin urmare nu poate realiza că nu este în regulă ce se petrece, decât dacă a fost educat să recunoască astfel de situații ca fiind periculoase. El are o curiozitate pe care cu greu o poate gestiona (din cauza imaturității fiziologice, desigur), iar dacă nevoile sale psihologice nu sunt satisfăcute acasă sau într-un mediu sigur, va fi dificil să refuze „ofertele” necunoscuților cu intenții necurate. Asta complică semnificativ situația și îl împiedică să se retragă imediat sau să pună o limită fermă.

 

Un copil cu încredere în sine redusă și care nu a fost încurajat să spună NU, căruia i s-a impus un comportament supus, va avea același tip de atitudine și în fața persecutorului său: de supunere, de resemnare. Odată picat în capcana persecutorului, acesta îi va solicita să păstreze „micul lor secret”, amenințându-l cu o serie de consecințe neplăcute din partea părinților. Dacă relația cu părinții este insecurizantă, dominată de frică și neîncredere, copilul nu va avea încotro decât să cedeze amenințărilor.


Ce urmează de aici este lesne de intuit. Și dureros. A devenit deja o victimă a abuzului sexual. Acum, copilul se simte cuprins de un sentiment copleșitor de neputință. Sistemul nervos autonom va reacționa cu un răspuns de freeze, adică întreaga ființă devine paralizată de frică. Pentru moment, din cauza endorfinelor secretate în urma declanșării reacției de „înghețare” (o reacție de supraviețuire specifică oricărui vertebrat care percepe o amenințare pe care nu o mai poate evita nicicum), orice durere este anesteziată. Vocea s-a blocat. Nu poate țipa. NU POATE, pur și simplu. E fiziologic. NU POATE opune rezistență. Tot pentru că acesta este efectul fiziologic când e declanșată reacția de „înghețare”. E o reacție arhaică de supraviețuire. Iar o astfel de reacție poate apărea nu doar la un copil într-o astfel de situație, ci chiar și la un adult (dar acesta va fi subiectul unui alt articol).


Ca să poată țipa, ca să se poată opune, este nevoie să se activeze sistemul nervos simpatic (tot o parte a sistemului nervos autonom – adică o parte din creier care acționează automat, prin luptă sau fugă). Dar ca să poată fi activat sistemul nervos simpatic (care declanșează reacțiile de luptă sau fugă), e necesar ca la nivel subcortical stimulii să fi fost interpretați mai puțin amenințători, adică persoana să aibă suficientă încredere în ea că poate fugi în siguranță. Iar dacă fuge, e nevoie să știe că are un loc în care să se adăpostească, să știe că poate primi ocrotire. Însă dacă victima nu are unde să se simtă ocrotită (pentru că până la acel moment nu a fost suficient hrănit sentimentul de ocrotire, de apartenență și încredere), nu va avea altă opțiune decât să „înghețe”.


Apar astfel o serie de trăiri greu de descris: un amestec între frică paralizantă, un soi de plăcere prin stimularea fizică a unor zone erogene (un fel de plăcere mecanică și fadă, forțată), dezgust, rușine și vinovăție pentru plăcerea simțită și pentru neputința sa, urmată apoi (de regulă după ce calvarul s-a oprit) de o durere psihică și fizică pentru trădarea ce a avut loc (durerea fizică și cea emoțională activează regiuni cerebrale similare).


Rușinea și vinovăția resimțite împiedică victimele să vorbească despre ceea ce li s-a întâmplat. Și poate trec ani. Dar rana continuă să se adâncească. Fiecare atingere ce seamănă cu experiența trăită atunci, demult, trezește amintirile dezgustătoare și copleșitoare, afectând starea de sănătate fizică și psihică a persoanei. Percepția subiectivă a victimei este că retrăiește iar și iar și iar calvarul de atunci. Asta înseamnă trauma.


Netratată, tulburarea de stres posttraumatic se agravează ori de câte ori persoana reintră în contact cu stimulii care accesează amintirile dureroase, astfel apărând retraumatizarea.


De aceea, nicicând victima nu poate fi acuzată!

Victimele abuzurilor sexuale au nevoie de suport, de empatie și să fie ocrotite până își găsesc puterea să se ridice iar în picioare. Mai ales dacă sunt copii!


Mai sus am explicat mecanismele unor experiențe complexe. Sunt însă și situații în care abuzurile sexuale sunt mai voalate, mai subtile, de tipul aluzilor cu tentă sexuală de tipul „ce ți-aș face dacă…..”. Dacă ORICE. Astfel de glume, aparent inofensive, nu au ce căuta în discursul unui adult față de un copil!

Sigur, societatea noastră este nepermis de permisivă la astfel de remarci grobiene. (Scuzați-mi, vă rog, tonul iritat și exprimarea încărcată afectiv, însă nu vreau să-mi ascund indignarea și nici să joc un fățarnic rol al specialistului neimplicat emoțional; ba chiar vreau să vă transmit și să trezesc în fiecare cititor suficientă furie pentru a renunța la atitutinea permisivă!!!).


Nu sunt și nici nu vreau să fiu neimplicată afectiv pentru că ar fi o minciună sfruntată!

 

 Mâna sus câte dintre noi, doamnelor, n-am fost hărțuite prin palme peste fund, mâini care ne-au apucat nemilos de sâni în vreo pauză de la școală?

 Mâna sus câte dintre noi n-am auzit încă prea de timpuriu glume cu aluzii sexuale?

 Mâna sus câte dintre noi n-am fost atinse în moduri nepermise prin mijloacele de transport în comun?

 Mâna sus câte dintre noi n-am asistat niciodată la manifestările exhibiționiste ale vreunui bolnav aflat în libertate, prin vreo stație de tramvai sau pe te miri unde?

 Mâna sus, domnilor, care dintre voi nu v-ați auzit soțiile plângându-se de astfel de experiențe! Sau poate chiar voi ați fost suspuși unor astfel de abordări dezgustătoare. Și băieții și bărbații pot fi abuzați sexual. Și este la fel de grav.

 

Chiar dacă nu orice abuz sexual produce o traumă psihologică (nu evenimentul produce trauma, ci modul în care interpretăm evenimentul), fără doar și poate că orice abuz sexual este un act imoral, inuman și ilegal! Prin urmare, este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să punem limite și să descurajăm astfel de situații.

 

Sexul nu este un păcat, nu e nici dezgustător, cu condiția să fie cu acordul părților și între persoane capabile să discearnă ceea ce fac! E timpul să spunem lucrurilor pe nume: prin cuvinte sau prin fapte, prin atitudini, voalat sau explicit, abuzul sexual este DE NETOLERAT! Indiferent de gravitate, de formă sau de frecvență.


  E timpul să începem să învățăm importanța cuvântului NU! Și să îl exersăm atât noi, cât și copiii noștri.
Altfel, riscăm să rămânem blocați, cu gura căscată, încurcați și total dezarmați în momente în care copiii noștri au nevoie de noi treji, ocrotitori, susținători.

 

 Uneori viața ne îngenunchează, însă fiecare dintre noi avem puterea de a ne ridica înapoi în picioare. Haideți să dezbrăcăm haina de victimă și să ne îmbrăcăm cu haina de învingător, o haină țesută cu mult curaj, încredere, asertivitate, dar mai ales cu multă compasiune și blândețe.

  Amintiți-vă mereu că cei mai frumoși nuferi răsar din noroi. Și amintiți-vă că rănile sunt doar locul prin care intră lumina. Sau... aș spune eu, locul prin care iese lumina voastră interioară. 

 

Vă îmbrățișez cu multă căldură sufletească! 

 

 


Surse:

https://drive.google.com/.../1-1jlmxogKizPF9qRha7.../view...

https://www.protectiacopilului6.ro/directia-protectia...

https://www.116111.ro/explore/abuz/ce-este-abuzul

https://www.116111.ro/explore/abuz/cand-e-abuz

https://www.unicef.org/.../Ghid%20pentru%20lucr%C4...

 

 

 

Lasa un comentariu

Articole

Ce este fericirea? De ce ne-o dorim cu atâta ardoare? O putem avea? Cum așa? Dacă astăzi, acum, v-ar întreba copilul, ce este fericirea, ce i-ați răspunde? Voi cum le vorbiți copiilor voștri despre fericire?
Trăim vremuri cutremurătoare. Când ne uităm p-afară, viața parcă a amuțit. Prin case bingăne tehnologia de știri și informații alarmante. Ți-arunci o privire peste graniță, la cei un pic mai avansați tehnologic, la frații un pic mai maturi și mai bine ocrotiți de părinții lor - statul, însă nu găsești speranță. Ba mai tare îngheți privind la cele ce se petrec acolo. Vezi spitalele și medicii copleșiți de neputință, auzi rudele sau prietenii de prin alte țări, mai dezvoltate decât a ta, povestind cu disperare despre cât sunt de mult depășite toate sistemele, că nu mai au de unde cumpăra alimente, că nu mai au voie să iasă, că în China armata face ravagii, că cine nu se supune face închisoare, că dacă stai în casă mori cu zile, că ambulanțele nu vin... Apoi îți apare live-ul acela al bietului om care a stat în casa cu sora moartă 24 de ore...pentru că nu a avut cine să vină să ridice cadavrul... Ce salvare a vieții? PANICĂ. 
Trăim cu toții într-o lume aflată într-o continuă mișcare, plină de evenimente care se succed pe nerespirate. Parcă nici nu ne rămâne răgaz să le contemplăm, să le procesăm. Viața însăși parcă se grăbește… sau poate că noi ne grăbim prin viață. Încotro? Încotro fugim cu așa nesaț? Sau, poate ar fi potrivit să ne întrebăm DE CE anume fugim cu atâta înverșunare? Ce din viața noastră e atât de înspăimântător încât ne face să fugim din calea sa până rămânem fără vlagă? Fugim spre, de, din și prin relații. Nici nu mai știm ce vrem.De cele mai multe ori, fugim de părți ale Sinelui nostru, părți oglindite în relații, părți care încă simt durere, părți care se tem, părți care simt furie… sunt părți care au o poveste ce se vrea rostită. Par înspăimântătoare la prima vedere, însă dacă am ști ce comori ascund dincolo de aparențe… Acolo sunt părți din viață, comorile din umbră. Acolo găsim acel spațiu sacru pe unde țâșnește înțelepciunea. Acolo, printre acele părți de care fugim zi de zi cu atâta încăpățânare, se află balsamul de care avem nevoie pentru a ne alina rănile din relații, precum și rănile oglindite în relații.Prin aceste părți rătăcite se află o bună parte din creativitatea noastră.