Dualismul cartezian, Omul și Dragonul cel Flămând

Vă propun să privim la o altă perspectivă, aceea că, înainte de a exista mintea noastră conștientă, adică gândirea, a existat corpul. A fost o vreme în care corpul nostru nu gândea, ci doar simțea și reacționa la diverși stimuli. Și ameoba există, deși nu gândește. La fel și o bacterie. Mintea conștientă, gândirea, este o funcție a creierului, deci o funcție a unui organ (organ = o bucată din corp - v-ați prins, da?). Gândirea este un fel de extraopțiune a corpului, ca și cum ai mai pune la o mașină de epocă sau la o Dacia 1310 un motor nou, i-ai face tunning, pentru a o adapta mai bine nevoilor actuale. La fel și corpul și-a făcut ”tunning” pentru a se adapta mai eficient la mediu. Și-a creat neocortex, deci o altă bucată de creier, mai nouă și mai evoluată din anumite puncte de vedere, dar nu forate experimentată, iar acestei bucăți de corp i-a dat funcția de a gândi. Pentru că, după cum bine știm deja, nevoia crează funcția. Deci nevoia de supraviețuire a speciei creat funcția de a gândi, o funcție capabilă să dezvolte noi și noi strategii de rezolvare de probleme, într-o manieră tot mai eficientă.

Cu toate acestea, mulți oameni au credința aceasta că mintea conștientă poate guverna corpul. Să vă spun un secret: E doar o iluzie. Corpul nu face niciodată ce vrea mintea, ci doar ce vrea el, iar uneori, ce vrea corpul se potrivește cu ce vrea mintea. Sigur că vorbim despre un ”a vrea” metaforic, însă un corp care a învățat prin experiență că ceva ar putea să îi amenințe integritatea, oricât i-ar spune mintea că se înșeală, va fi în zadar și va face tot ce îi stă în putere ca să demonstreze că e ca el. Pentru că el are nevoie să experiențe reale pentru a se convinge.

 Cu toate acestea, tendința noastră este să dăm multă putere gândurilor noastre. Ne așteptăm să ne apucăm să facem diverse schimbări în viața noastră doar gândind la ele, sau ne supărăm că nu reușim să ne punem în starea de a face acele lucruri (apoi ne blamăm că nu suntem în stare să facem) deși rațional avem toate argumentele posibile să facem lucrurile respective.

 Corpul acesta al nostru parcă-i un catâr nesuferit, care nu vrea să asculte ce îi comandăm să facă și basta. Culmea e că doar omul îl vede catâr, pentru că așa alege să îl vadă. Dar dacă, de fapt, corpul ar fi în realitate un dragon? Dacă ar fi un dragon mare și puternic, inteligent și cu o intuiție fantastică? Dacă ne gândim bine, în atâtea și atâtea milioane de ani de existență, corpul a căpătat ceva experiență de viață, nu?

 Gândirea însă, pare că e doar un mic omuleț ce-ar vrea să călărească dragonul, să-l domine, să-l stăpânească, un omuleț care se crede mare și puternic, deși, orice scor ar obține la un test de IQ, nu va arăta vreodată mai mare decât este el de fapt.

 Acest omuleț cu tendințe puternic narcisiste încearcă să lege dragonul. Își îndreaptă toate armele spre el cu o cutezanță sfidătoare, lipsit de smerenie și plin de ostilitate. Uită de empatie și refuză să vadă că dragonul ce-ar vrea să-l posede-i rănit, e flămând și-nsetat. E speriat de dragonii mai mari care cândva, într-un trecut aproape uitat, l-au înrobit și i-au frânt aripile. Dar omul îi cere să zboare! Și-i cere să se lase din nou dominat, controlat și rănit.

 Din când în când, dragonul, în măreția sa, se ridică și protestează. Și-i tare și furios uneori. Și-i suficient o dată să ofteze adânc, și mândra scăfârlie a omului nătâng pe pârlește bine și se-afundă-n suferință. Dar omul, cu vanitatea sa, posibil că nu își va învăța nici de această dată lecția... compasiunii.

 Și va poza, iar și iar, în victima unui dragon prea slăbit și prea bolnav pentru a se mai ridica de la sol.

 Până când? Până când va învăța să îl iubească, să îl oblojească, să îl hrănească, să îl respecte și să colaboreze cu el. Abia atunci dragonul se va lăsa călărit, abia atunci își va deschide larg aripile și își va duce, cu iubire și loialitate, omulețul său, acolo unde le este bine amândurora.

Voi cum vă înțelegeți cu propriul dragon?


*Fotografia este preluată din filmul animat ”Cum să-ți dresezi dragonul”, un film minunat pe care vă recomand să îl vizionați cu întreaga familie, având în minte întrebarea ”Cum aș putea să mă împrietenesc cu propriul meu dragon?”.