Cum îi poți ajuta pe cei dragi în carantină?

Și asta o spune și domnul profesor doctor Daniel David (un psiholog și psihoterapeut de mare renume și foarte apreciat în România). Am ascultat zilele trecute un interviu cu dumnealui, un interviu în care a vorbit despre modul în care îi putem ajuta pe cei dragi nouă și, poate, mai vulnerabili în fața acestui virus. Vă recomand să îl ascultați aici.

Întrucât expunerea dumnealui a fost mai mult decât cuprinzătoare, am să fac un rezumat al informațiilor oferite, pentru putea fi accesate mai ușor, ori de câte ori aveți nevoie.

Informații utile fiecare dintre noi, care ne vor ajuta să ne păstrăm un tonus psihic bun, adaptat situației:

1. Nu evenimentele de viață ne determină stările afective, ci interpretările pe care le dăm noi acestor evenimente.
2. Să gândim flexibil, adică să reunnță, la tipul de gândire rigidă, în care lucrurile TREBUIE să se întâmple după propriile așteptări. Nu putem controla tot ce se întamplă cu noi sau în viața noastră, oricât ne-am dori.
3. Să ne oprim din a mai catastrofiza. Polul opus gândirii rigide este gândirea catastrofică. Varianta alternativă, sănătoasă, rațională, adaptativă de a formula gândul despre acest context este: ”Da, e o situație negativă, neplăcută, însă nu este o catastrofă. Se poate și mai rău de atât.” Sau: ”E neplăcut, dar asta nu înseamnă că nu pot tolera situația.” (adică ne creștem toleranța la frustrare).  
4. Să ne dăm voie să ne trăim emoțiile, fără a catastrofiza și fără a le nega, prefăcându-ne că totul e roz, că nimic grav nu se petrece sau că virusul nu reprezintă niciun pericol.

                   E ok să fii trist, dar nu depresiv.

                   E ok să fii nemultumit, nu furios și agresiv.

                   E ok să fii îngrijorat, dar nu panicat.

Un eveniment nu e bun sau rau, ci mintea noastră îl face astfel. Atitudinea rațională: recunoști negativul fără a-l catastrofa. Aceste emoții te ajută să cauți soluții. De asemenea, prof. Daniel David a mai precizat faptul că un tip de gândire, de asemenea irațional este tipul de gândire excesiv de pozitivă. Când te confrunți cu un pericol, nu e adaptativ să fii calm pentru că asta te împiedică să cauți soluții.

5. Îngrijorarea, nemulțumirea și tristețea te motivează să cauți soluții.
6. Să ne creștem calitatea vieții prin: solidaritate, voluntariat, făcând lucruri plăcute pentru noi înșine, lucrând la visurile proprii, construind ceva plecând de la valorile personale. Cine nu a făcut încă o listă a valorilor după care se ghidează în viață, acum e timpul să o facă. Iată câteva exemple de valori: compasiunea, responsabilitatea, sinceritatea, toleranța, respectul, recunoștința, prudența, smerenia, altruismul, frumusețea, banii, excelența, prestigiul, puterea, statutul profesional / social, provocările intelectuale, cunoașterea, autoritatea, recunoașterea, siguranța, independența, libertatea, corectitudinea, etc. După ce ne-am clarificat care ne sunt valorile, ne comportăm în mod conștient congruent cu acele valori.
7. Să ne autodisciplinăm, făcându-ne un program pe care să îl urmăm.
8. Ne conștientizăm acele comportamente care ne fac plăcere, dar și cele carene pun în valoare punctele forte. 

Cum putem fi de folos seniorilor sau altor persoane dragi nouă:

1. Ne asigurăm că au înțeles pericolul.
2. Îi învățăm să își ia informații din surse sigure, oficiale.
3. Îi ajutăm să își identifice valorile și pasiunile, lucrurile care le fac plăcere, dar și punctele tari ale personalității lor (atuurile).
4. Îi ajutăm să definească acele comportamente prin care pot folosi cele identificate la punctul 3.
5. Îi însoțim (telefonic / cu ajutorul tehnologiei)în a-și face un program / orar (așa cum și noi ne-am făcut propriul program), dar fără a le spune noi ce să facă în fiecare zi, fără a-i invada sau invalida ca persoane, ci folosind informațiile de la punctele 3 și 4.
6. Le respectăm și încurajăm autonomia eulului, însoțindu-i să găsească soluțiile proprii prin care să facă față carantinei (asta este valabil și pentru seniori, dar și pentru adolescenți - nu sunt de dorit luptele de putere cu adolescenții, deoarece nu vom face decât să lezăm relațiile cu ei). Adică nu vom fi prescriptivi, ci doar vom însoți persoanele în a găsi propriile soluții. Ei vor fi parte a soluției, nu noi.
7. Verificăm discret, neinvaziv, nedirectiv, dacă au respectat programul. Îi putem suna zilnic să îi întrebăm cum se descurcă, dacă le e mai bine cu noua rutină (desigur că nu le va fi ușor, cum nici nouă nu ne va fi ușor, pentru că obișnuința este să acționăm după vechea rutină). Dacă nu reușesc să respecte orarul, acesta poate fi revizuit. Scopul e să reglăm rutina, nu persoana.
8. Ne purtăm natural cu ei. Arătăm empatie, compasiune și bunăvoință. Scopul e să îi ajutăm, nu să îi dominăm sau să îi infantilizăm.  
9. Anticipăm discursurile iraționale (rigide sau catastrofice) și prezentăm noi primii situația într-o manieră echilibrată, rațională: ”Situația este neplăcută, complicată, îngrijorătoare, tristă”. Mesajul implict va fi acela că situația NU este catastrofică, imposibil de tolerat, nu este panică și nici să ne aducă în pragul disperării, să suferim de depresie.
10. Atenție la respectarea autonomiei ADOLESCENȚILOR!Părinții nu mai sunt acum zeii, ci niște persoane față de care ei încearcă să-și găsească autonomia. Și asta este foarte sănătos. Și ei vor fi susținuți în a-și realiza propriul program, plecând de la valorile lor, punctele forte și lucrurile care le fac plăcere.
11. Atenție la mindset-ul pe care îl au când parcurg cursurile online. Dacă până acum scopul internetului era acela de a le asigura divertisment, acum lucrurile se schimbă, iar așteptările lor ar fi de dorit să fie adaptate realității. Nu toate cursurile sunt plăcute, efortul voluntar este mai mare pentru a le parcurge, nu este amuzant ca atunci când folosesc tehnologia pentru a socializa sau viziona un film.
12. Suportul social este fundamental pentru a ne proteja de stress. El e cel mai puternic antidot la stress. Izolarea fizică nu presupune și izolarea psihologică. Contactul social online să fie crescut!
13. Să ne reconectăm social prin intermediul tehnologiei.
14. Copiii vor fi implicați în treburile casnice, vor fi însoțiți să își facă propriul program ȘI vor avea, la fel ca toți ceilalți membri ai familiei, timpul și spațiul personal.În orice caz, la copii e un pic mai simplu de schimbat rutina datorită faptului că încă nu sunt atât de bine împământate obiceiurile mai vechi.
15. Rudele și prietenii cadre medicale din linia întâi pot fi susținute prin a le crea spațiul de a se ventila emoțional, fără a pune prea multe întrebări (care pot fi percepute ca intruzive sau sufocante), fără a-i suna insistent, îi contactăm doar atunci când știm de la ei că pot vorbi. Iar dacă nu pot vorbi sau nu au dispoziția necesară să comunice, ar fi de preferat să nu luăm personal refuzul lor. Le putem aminti că sunt oameni, că e important ca, atât cât pot, să alterneze timpul de muncă cu cel de repus, să normalizăm emoțiile negative și să încurajăm exprimarea lor, fără a trece în extrema irațională.
16. Să ne amintim totuși că suntem în carantină doar de câteva zile, nu de câteva luni.
17. La fel putem proceda cu cei care s-au îmbolnăvit de coronavirus (prevenim catastrofizarea, îi sunăm să ne interesăm de starea lor, să îi ascultăm, modelăm gândirea flexibilă anticipând gândurile lor catastrofice sau ridige, iraționale - adică nu le lăsăm spațiu să practice gândirea irațională, ci o luăm înaintea lor cu cea rațională, adaptativă).   

Cum dezvolți toleranța la frustrare:

- Te gândești la faptul că expresia ”nu pot tolera x lucru” nu are suport logic. Înseamnă că trebuie să dispară x sau să dispari tu. Că nu îți place sau că nu MAI VREI să tolerezi, asta este altceva.

- te expui la lucruri aparent ”de netolerat” ca să îți demonstrezi faptul că, în realitate, poți tolera mai mult decât ți-ai fi închipuit.

- accepți negativul, te implici voluntar în activități pozitive.

Ce poți să le spui bunicilor care ne aduc drept argumente faptul că au supraviețuit unor perioade mai grele decât aceasta, au supraviețuit în vreme de război?

”De ce să treci prin momente grele ca pe vremea războiului, dacă putem trece cu mai puțină suferință?”.

În realitate, le este frică, însă ei se apără de această frică prin comportament de bravare.

De reținut!

- NU calm și emoții pozitive, nici panică, anxietate, furie, intoleranță la frustrare.

- Rutina veche cedeaza greu! TREBUIE SCRISĂ PE HÂRTIE.

- Panică, anxietate, depresie / calm => nu mai cauți soluții

- Nemulțumit, îngrijorat, trist => cauți soluții (la Guvern, la angajator, la alți angajatori etc)

- Să ne dăm voie, ca oameni sănătoși, să experimentăm stări de ingrijorare, de nemulțumire și chiar să fim triști.

- Nu stressorul declanșează reacțiile, ci modul în care ne raportăm la el!

 Image by Markus Distelrath from Pixabay