Cum îi poți ajuta pe cei dragi în carantină?

Ce emoții vă încearcă zilele acestea?

Cum vă marchează viața măsurile luate de autorități?

Cum vă fac să vă simțiți toate informațiile din ultima vreme?

Unele persoane mi-au spus că se simt ”hărțuite informațional”, intoxicate. Că au obosit să caute în zece părți și că nu mai știu pe cine și ce să creadă...

Îmi imaginez că poate vă simțiți uneori îngrijorați, poate triști, nemulțumiți de situație... Cred că cei mai mulți dintre noi au trăirile acestea... Nu tot timpul, doar uneori. Însă vreau să știți că este perfect normal și sănătos să ne simțim și în acest mod. Și da, e firesc să ne simțim îngrijorați pentru cei dragi nouă, pentru bunici, părinți, alte rude expuse, prieteni, mai ales dacă aceștia nu sunt foarte complianți la măsurile recomandate/impuse de autorități sau dacă locul de muncă nu le permite să rămână acasă, în siguranță.

Și asta o spune și domnul profesor doctor Daniel David (un psiholog și psihoterapeut de mare renume și foarte apreciat în România). Am ascultat zilele trecute un interviu cu dumnealui, un interviu în care a vorbit despre modul în care îi putem ajuta pe cei dragi nouă și, poate, mai vulnerabili în fața acestui virus. Vă recomand să îl ascultați aici.

Întrucât expunerea dumnealui a fost mai mult decât cuprinzătoare, am să fac un rezumat al informațiilor oferite, pentru putea fi accesate mai ușor, ori de câte ori aveți nevoie.

Informații utile fiecare dintre noi, care ne vor ajuta să ne păstrăm un tonus psihic bun, adaptat situației:

  1. Nu evenimentele de viață ne determină stările afective, ci interpretările pe care le dăm noi acestor evenimente.
  2. Să gândim flexibil, adică să reunnță, la tipul de gândire rigidă, în care lucrurile TREBUIE să se întâmple după propriile așteptări. Nu putem controla tot ce se întamplă cu noi sau în viața noastră, oricât ne-am dori.
  3. Să ne oprim din a mai catastrofiza. Polul opus gândirii rigide este gândirea catastrofică. Varianta alternativă, sănătoasă, rațională, adaptativă de a formula gândul despre acest context este: ”Da, e o situație negativă, neplăcută, însă nu este o catastrofă. Se poate și mai rău de atât.” Sau: ”E neplăcut, dar asta nu înseamnă că nu pot tolera situația.” (adică ne creștem toleranța la frustrare).  
  4. Să ne dăm voie să ne trăim emoțiile, fără a catastrofiza și fără a le nega, prefăcându-ne că totul e roz, că nimic grav nu se petrece sau că virusul nu reprezintă niciun pericol.

                   E ok să fii trist, dar nu depresiv.

                   E ok să fii nemultumit, nu furios și agresiv.

                   E ok să fii îngrijorat, dar nu panicat.

Un eveniment nu e bun sau rau, ci mintea noastră îl face astfel. Atitudinea rațională: recunoști negativul fără a-l catastrofa. Aceste emoții te ajută să cauți soluții. De asemenea, prof. Daniel David a mai precizat faptul că un tip de gândire, de asemenea irațional este tipul de gândire excesiv de pozitivă. Când te confrunți cu un pericol, nu e adaptativ să fii calm pentru că asta te împiedică să cauți soluții.

  1. Îngrijorarea, nemulțumirea și tristețea te motivează să cauți soluții.
  2. Să ne creștem calitatea vieții prin: solidaritate, voluntariat, făcând lucruri plăcute pentru noi înșine, lucrând la visurile proprii, construind ceva plecând de la valorile personale. Cine nu a făcut încă o listă a valorilor după care se ghidează în viață, acum e timpul să o facă. Iată câteva exemple de valori: compasiunea, responsabilitatea, sinceritatea, toleranța, respectul, recunoștința, prudența, smerenia, altruismul, frumusețea, banii, excelența, prestigiul, puterea, statutul profesional / social, provocările intelectuale, cunoașterea, autoritatea, recunoașterea, siguranța, independența, libertatea, corectitudinea, etc. După ce ne-am clarificat care ne sunt valorile, ne comportăm în mod conștient congruent cu acele valori.
  3. Să ne autodisciplinăm, făcându-ne un program pe care să îl urmăm.
  4. Ne conștientizăm acele comportamente care ne fac plăcere, dar și cele carene pun în valoare punctele forte. 

Cum putem fi de folos seniorilor sau altor persoane dragi nouă:

  1. Ne asigurăm că au înțeles pericolul.
  2. Îi învățăm să își ia informații din surse sigure, oficiale.
  3. Îi ajutăm să își identifice valorile și pasiunile, lucrurile care le fac plăcere, dar și punctele tari ale personalității lor (atuurile).
  4. Îi ajutăm să definească acele comportamente prin care pot folosi cele identificate la punctul 3.
  5. Îi însoțim (telefonic / cu ajutorul tehnologiei)în a-și face un program / orar (așa cum și noi ne-am făcut propriul program), dar fără a le spune noi ce să facă în fiecare zi, fără a-i invada sau invalida ca persoane, ci folosind informațiile de la punctele 3 și 4.
  6. Le respectăm și încurajăm autonomia eulului, însoțindu-i să găsească soluțiile proprii prin care să facă față carantinei (asta este valabil și pentru seniori, dar și pentru adolescenți - nu sunt de dorit luptele de putere cu adolescenții, deoarece nu vom face decât să lezăm relațiile cu ei). Adică nu vom fi prescriptivi, ci doar vom însoți persoanele în a găsi propriile soluții. Ei vor fi parte a soluției, nu noi.
  7. Verificăm discret, neinvaziv, nedirectiv, dacă au respectat programul. Îi putem suna zilnic să îi întrebăm cum se descurcă, dacă le e mai bine cu noua rutină (desigur că nu le va fi ușor, cum nici nouă nu ne va fi ușor, pentru că obișnuința este să acționăm după vechea rutină). Dacă nu reușesc să respecte orarul, acesta poate fi revizuit. Scopul e să reglăm rutina, nu persoana.
  8. Ne purtăm natural cu ei. Arătăm empatie, compasiune și bunăvoință. Scopul e să îi ajutăm, nu să îi dominăm sau să îi infantilizăm.  
  9. Anticipăm discursurile iraționale (rigide sau catastrofice) și prezentăm noi primii situația într-o manieră echilibrată, rațională: ”Situația este neplăcută, complicată, îngrijorătoare, tristă”. Mesajul implict va fi acela că situația NU este catastrofică, imposibil de tolerat, nu este panică și nici să ne aducă în pragul disperării, să suferim de depresie.
  10. Atenție la respectarea autonomiei ADOLESCENȚILOR!Părinții nu mai sunt acum zeii, ci niște persoane față de care ei încearcă să-și găsească autonomia. Și asta este foarte sănătos. Și ei vor fi susținuți în a-și realiza propriul program, plecând de la valorile lor, punctele forte și lucrurile care le fac plăcere.
  11. Atenție la mindset-ul pe care îl au când parcurg cursurile online. Dacă până acum scopul internetului era acela de a le asigura divertisment, acum lucrurile se schimbă, iar așteptările lor ar fi de dorit să fie adaptate realității. Nu toate cursurile sunt plăcute, efortul voluntar este mai mare pentru a le parcurge, nu este amuzant ca atunci când folosesc tehnologia pentru a socializa sau viziona un film.
  12. Suportul social este fundamental pentru a ne proteja de stress. El e cel mai puternic antidot la stress. Izolarea fizică nu presupune și izolarea psihologică. Contactul social online să fie crescut!
  13. Să ne reconectăm social prin intermediul tehnologiei.
  14. Copiii vor fi implicați în treburile casnice, vor fi însoțiți să își facă propriul program ȘI vor avea, la fel ca toți ceilalți membri ai familiei, timpul și spațiul personal.În orice caz, la copii e un pic mai simplu de schimbat rutina datorită faptului că încă nu sunt atât de bine împământate obiceiurile mai vechi.
  15. Rudele și prietenii cadre medicale din linia întâi pot fi susținute prin a le crea spațiul de a se ventila emoțional, fără a pune prea multe întrebări (care pot fi percepute ca intruzive sau sufocante), fără a-i suna insistent, îi contactăm doar atunci când știm de la ei că pot vorbi. Iar dacă nu pot vorbi sau nu au dispoziția necesară să comunice, ar fi de preferat să nu luăm personal refuzul lor. Le putem aminti că sunt oameni, că e important ca, atât cât pot, să alterneze timpul de muncă cu cel de repus, să normalizăm emoțiile negative și să încurajăm exprimarea lor, fără a trece în extrema irațională.
  16. Să ne amintim totuși că suntem în carantină doar de câteva zile, nu de câteva luni.
  17. La fel putem proceda cu cei care s-au îmbolnăvit de coronavirus (prevenim catastrofizarea, îi sunăm să ne interesăm de starea lor, să îi ascultăm, modelăm gândirea flexibilă anticipând gândurile lor catastrofice sau ridige, iraționale - adică nu le lăsăm spațiu să practice gândirea irațională, ci o luăm înaintea lor cu cea rațională, adaptativă).   

Cum dezvolți toleranța la frustrare:

- Te gândești la faptul că expresia ”nu pot tolera x lucru” nu are suport logic. Înseamnă că trebuie să dispară x sau să dispari tu. Că nu îți place sau că nu MAI VREI să tolerezi, asta este altceva.

- te expui la lucruri aparent ”de netolerat” ca să îți demonstrezi faptul că, în realitate, poți tolera mai mult decât ți-ai fi închipuit.

- accepți negativul, te implici voluntar în activități pozitive.

Ce poți să le spui bunicilor care ne aduc drept argumente faptul că au supraviețuit unor perioade mai grele decât aceasta, au supraviețuit în vreme de război?

”De ce să treci prin momente grele ca pe vremea războiului, dacă putem trece cu mai puțină suferință?”.

În realitate, le este frică, însă ei se apără de această frică prin comportament de bravare.

De reținut!

- NU calm și emoții pozitive, nici panică, anxietate, furie, intoleranță la frustrare.

- Rutina veche cedeaza greu! TREBUIE SCRISĂ PE HÂRTIE.

- Panică, anxietate, depresie / calm => nu mai cauți soluții

- Nemulțumit, îngrijorat, trist => cauți soluții (la Guvern, la angajator, la alți angajatori etc)

- Să ne dăm voie, ca oameni sănătoși, să experimentăm stări de ingrijorare, de nemulțumire și chiar să fim triști.

- Nu stressorul declanșează reacțiile, ci modul în care ne raportăm la el!

 

 Image by Markus Distelrath from Pixabay  

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Ne aflăm deja în cea de-a 39 zi de distanțare socială. Presiunea devine tot mai mare, adevărurile despre noi, despre familiile noastre, despre relațiile noastre, despre viața noastră sunt parcă tot mai apăsătoare. Nu mai avem unde să mai fugim... nu mai avem cum să evităm realitatea, contactul, trecutul sau prezentul, pe noi sau pe cei care ne cunosc mai bine decât poate ne-am fi dorit. Rănile atent ascunse până de curând sub make-up-ul unor zâmbete forțate, filtrate prin programe de face-lift electronic, dar și prin comportamente provizorii și de fațadă încep să se inflameze tot mai mult. Apoi încep să bubuie una câte una, împroșcând suferința ascunsă ani de-a rândul peste toți cei din jur. Împroșcăm cu critici la adresa tuturor, de la copii, soți, prieteni, colegi și până la medici și guvernanți. N-aș vrea să fiu în locul niciunuia dintre ei. N-aș vrea să fiu în poziția de a lua decizii prin care să aleg între viață și economie (deci...tot viață), nici între sănătate fizică și cea psiho-afectivă (care sunt interdependente), nici între viața unui vârstnic sau viața unui tânăr. Nici dacă îi țin pe toți fără acces la educație pentru că o parte nu au resursele necesare, prin urmare sunt discriminați, sau îi trimit pe toți să fie educați, cu riscul ca unii dintre ei să rămână orfani sau fără dascăli din cauza contaminării cu Covid-19, virusul crudului-adevăr.
Câți dintre voi ați auzit în ultimele zile expresia ”Totul va fi bine”? Câți dintre voi cred cu tărie că așa va fi? Ați vrea să știți, dincolo de optimism și dorința fiecăruia, de ce va fi bine? Dacă da, atunci te invit să rămâi pe site și să citești mai departe. Nu îmi propun să conving pe cineva să mă creadă pe cuvânt, ci doar să explic mecanismele psihologice din spatele lui ”totul va fi bine”.
A fost o dată, ca niciodată, un gândăcel miiiic, mic de tot, atât de mic încât nu se putea vedea cu ochiul liber. El trăia pe planeta Wu-Wu-Zi, alături de toată familia lui. Avea acolo o mulțime de prieteni și colegi pe care tare mult îi îndrăgea. Se jucau împreună din zori și până în seară. În joaca lor ei învățau o mulțime de lucruri noi despre planeta pe care trăiau și inventau tot felul de mașinării care mai de care mai spectaculoase.

Articole

   Moștenirea Prințului Curaj este o poveste dedicată celor mici, dar și celor mari, care se confruntă cu diverse frici (și nu mă refer la fricile acelea sănătoase, justificate, ci la fricile iraționale). Ea este disponibilă și în format audio pe grupul de Facebook ”Părinți pe sârmă” (grup de suport pentru părinți, cadre didactice sau orice persoană care se ocupă de creșterea și îngrijirea viitoarelor generații).    Vă recomand să rămâneți în liniște după ce copilul a ascultat-o, să îi lasați spațiul necesar procesării informațiilor și să nu discutați pe marginea ei. Dacă va dori copilul să spună ceva, ascultați-l și atât. Cel mult, îl puteți încuraja să deseneze ce simte el în legătură cu cele auzite. Nu îi sugerați niciun desen. Permiteți-i să își exprime liber trăirile și gândurile.    
   Când vorbim de alăptare, poate că ar fi de dorit să începem cu definiția mamiferelor, iar cea pe care o găsim în DEX este următoarea: ”Nume dat animalelor din clasa superioară a vertebratelor, care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele secretat de mamele.” Așadar, alăptarea puilor este o funcție a organimului oricărui mamifer, este un act natural de hrăni, din toate punctele de vedere, puiul nou-născut, până când el capătă un minim nivel de autonomie.    Ei bine, legat de acest când au apărut câteva controverse, susținătorii fiecăreia dintre teorii fiind cât se poate de bine inteționat. Psihanaliștii și mulți dintre colegii mei de breaslă susțin teoria potrivit căreia alăptarea este optim să înceteze în jurul vârstei de un an, deoarece, conform psihologiei vârstelor, din acel moment copilul intră în etapa numită de Erik Erikson autonomie versus rușine, adică între 1 an (mai precis, 18 luni) și 3 ani copilul dă primele semne de autonomie: începe să meargă în picioare (chiar dacă încă pică adesea), începe mănânce singur (stângaci, dar singur), rostește primele cuvinte șamd.    Am să vă prezint perspectiva psihologilor cu privire la această temă, cea a Organizației Mondiale a Sănătății, însă apoi aș vrea să exprim și punctul meu de vedere.
   Mulți dintre părinții zilelor noastre se întreabă dacă este potrivit sau nu să doarmă alături de copiii lor. Argumente pro și contra co-sleepingului găsim la fiecare pas, astfel că nici nu mai știi cum e cel mai bine să procedezi. Te simți dezorientat și ai impresia că orice ai face, tot nu e bine. Pe cine să asculți? Cine are dreptate? Și cine poate știi cu certitudine că dacă procedezi într-un fel sau în altul, efectul va fi cel presupus? Cercetările științifice ne oferă repere foarte utile, însă răspunsurile optime se află în fiecare dintre noi. Pentru că fiecare om este o ființă unică, individuală, cu o istorie proprie. Dar hai să vedem totuși ce spune literatura de specialitate despre co-sleeping și cum putem lua decizia optimă pentru sănătatea și bunăstarea întregii familii.