Bebelușul tău plânge excesiv de mult? Află de ce și ce ai putea face pentru el.

Am tot întâlnit în ultima vreme dificultatea unora dintre mămici de a liniști copilul care plânge inconsolabil, așa că m-am gândit să vă provoc la un exercițiu de introspecție, prin care să vă răspundeți cu toată sinceritatea la următoarea întrebare: Ce anume din voi credeți că vă oglindesc copiii cel mai des (indiferent de vârsta lor)?

 

   Mai jos sunt rezultatele unui studiu cu privire la relația între comportamentul părinților și plânsul excesiv al bebelușilor:

➡️ se pare că plânsul excesiv a fost un răspuns la tensiunea care a apărut în interiorul copilului, tensiune provocată de existența unor nevoi nesatisfăcute, dar și de stimularea externă inadecvată (suprasolicitare sau ignorare);

➡️în urma comportamentului necorespunzător al părinților, copiii nu doar că au plâns excesiv, dar au manifestat și reacții somatice, cum ar fi: regurgitarea, trezirea nocturnă, eșecul de creștere, hiperfuncția nazală, creșterea tensiunii musculare, variații ale funcțiilor gastrointestinale și numărul absolut de eozinofile și s-au îmbolnăvit mai des.

   Studiul arată că mamele bebelușilor care plâng excesiv au un comportament inconsecvent prin: frecvența, durata, cantitatea și calitatea manipulării și a alimentației, dar și prin durata de timp care trece până răspund la plânsul bebelușului. Aceste mame fie au suprastimulat copiii (observăm asta în comportamentele de supraprotecție), fie nu i-au stimulat suficient (A.H. Stewart & colab, 1954).

   Însă nu te grăbi, dragă mămică, să te învinovățești, pentru că, mergând în profunzime, vei afla că nu există vinovați. Cred că am mai spus și prin alte articole că vinovații sunt doar în mințile noastre! Mămicile care au un comportament inconsecvent au în spate o poveste și trăiesc într-un context la care, într-un mod sau altul, contribuim cu toții (am scris despre asta aici).

   Copleșite de stressul post-partum, de dorința de a fi mame cât mai bune, de așteptările și cutumele sociale, de durerile corpului din primele zile, de responsabilitățile casei (atunci când nu primesc ajutor din exterior), de tăvălugul de răni din trecut care acum parcă se activează toate, fix ca ciupercile după ploaie, de hormonii explodați, multe dintre mămici cu greu reușesc să își ajusteze comportamentul în funcție de nevoia reală a copiilor lor. Apoi, simțindu-se sufocați de prea multă grijă sau neiubiți, din cauza lipsei de atenție sau afectivitate, copiii încep să plângă, mama devine agitată, anxioasă, amplifică și transmite starea ei copilului și așa ajung să intre într-un cerc vicios. Cum transmite starea ei copilului? Într-un mod cât de poate de firesc: copilul o percepe cu toate simțurile sale și, pentru că se identifică puternic cu ea, se poartă ca ea.

   Ce să faci dacă te regăsești într-o așa situație? 

☑️ Cere ajutor celor din jurul tău și primește tot ce ți se oferă, chiar dacă e mai puțin decât ai avea nevoie.

☑️ Fii precisă în exprimare, adică spune exact în ce fel vrei să fii ajutată, ce să facă și cum să facă persoana care te ajută.

☑️ Oprește-te din a avea așteptarea ca ceilalți să îți ghicească nevoile și gândurile. Nu este deloc rațional.

☑️ Implică-l pe partener în creșterea copilului (din nou, fiind foarte explicită în cerințe) și validează-i efortul.

☑️ Oprește-te din a crede că doar tu poți face lucrurile bine pentru copilul tău. Ai încredere că mai sunt și alte persoane care au skill-uri de parenting. Și chiar dacă vor acționa diferit față de tine, nu îți vor ”strica” puiul într-o oră, cât te duci să te relaxezi un pic. Rolul tău de mamă e doar al tău și nu poate fi luat de altcineva fără permisiunea ta.

☑️ Dă-ți voie ca, în timp ce copilul tău se află pe mâini bune, să faci ceva ce ai nevoie (dormit, plimbat în aer liber ca să îți limpezești mintea, mers la sală, mers la coafor etc). Atât tu, cât și copilul tău aveți nevoie de asta. Copilul tău are nevoie de o mamă relaxată. E un dar pentru amândoi, nicidecum un motiv pentru remușcări.

☑   Chiar dacă va plânge cu tati un pic, lasă-le spațiu să își găsească propriul lor mod de a se înțelege, lasă-le spațiu să își creeze propria lor relație. Vă va fi benefic tuturor.

☑️ Spune-ți “fraze benefice” în timp ce faci lucruri prin casă (adică te autosugestionezi), ca pe niște mantre: Îmi rezolv treburile cu tot mai multă eficiență. Zi de zi, mă descurc din ce în ce mai bine în sarcinile mele. Sunt tot mai calmă, mai echilibrată, mai relaxată și blândă cu mine. Sunt în contact cu propriul meu corp, îmi observ nevoile mele și le diferențiez de cele ale copilului. Zi de zi, dobândesc tot mai multă pricepere în a identifica nevoile reale ale copilului meu și găsesc soluțiile optime pentru a le satisface la timp. Ideal ar fi să îți rostești aceste mantre în stare de meditație, însă atunci când nu reușești să faci asta, astfel de fraze benefice repetate ca mantre, pot fi de mare ajutor.

☑️ Spune-i copilului “fraze benefice”/mantre atât când e treaz, cât și când doarme: Zi de zi,  te adaptezi din ce în ce mai bine. Ești din ce în ce mai sănătos, calm, relaxat. Ești în siguranță, mami și tati te iubesc și sunt alături de tine. Îmi transmiți tot mai eficient nevoile tale. Comunicarea noastră este din ce în ce mai bună.

☑️ Solicită sprijinul unui psihoterapeut dacă simți că nu reușești să o mai scoți la capăt, dacă simți deja că trăiești parcă de pe o zi pe alta...că mai mult supraviețuiești decât trăiești. Depresia post-partum nu este o glumă, nici un moft, nici motiv de stânjeneală. Orice mamă poate suferi de depresie post-partum. Ba chiar și tații, dar despre depresia post-partum la tătici vorbim în alt articol. Însă netratată, ea se poate agrava și îți va afecta relațiile cu cele mai dragi persoane... sau chiar poate pune în pericol sănătatea ta și a copilului tău.   

 

 

Image by StockSnap from Pixabay 

 

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Săptămâna asta mi-am oferit o seară de relaxare la… KineDok, adică un eveniment la care se adună mai multe persoane, vizionează un film documentar, apoi discută pe marginea acestuia. A fost prima oară când am participat, invitată de o prietenă în ultimul moment. Mi s-a părut foarte interesant conceptul, eram curioasă și aveam și-o poftă nebună de socializare, de cunoscut ceva oameni noi, mai ales colegi de breaslă din Brașov. Și bine am făcut că am fost spontană și m-am dus, că minunate idei mi-au venit în cap pentru articolul meu de azi.  
Cred că în fiecare an, după vestitul Halloween, mi-au apărut pe Facebook postări fie despre cât de drăguț și ce distracție a fost de Halloween, fie despre cât de nocivă și oripilantă poate fi această sărbătoare pentru copii. Dar cum stau lucrurile de fapt? O fi bine? O fi rău? Om vedea. Până om vedea, am zis eu să aștern pe hârtie (mă rog, pe blog), câteva lucruri care mi-au trecut prin cap plecând de la întrebările cu pricina. La final, spun și ce am făcut, dacă am serbat sau nu Halloween. :)
#corp #faramakeup #farafiltre Azi scriu despre corp și credințele despre corp. Da, vă vorbesc despre asta în lumina isteriei care s-a creat pe rețelele de socializare care a ajuns chiar și la mine. Mno… cândva am auzit o vorbă care m-a uns pe suflet și, cu respect față de omul care mi-a împărtășit-o atunci, am să o reproduc: „Știrile importante ajung la tine și dacă nu te uiți la TV”. Și nu că ar fi o catastrofă mondială de importanță extraordinară ce a afirmat Buhnici zilele trecute, însă fenomenul în care e prins nu doar Buhnici, ci și alți oameni, bărbați și femei deopotrivă, acesta este de o importanță colosală! Pentru că este despre niște nonvalori pe care societatea le înghite și le promovează cu lăcomie și care ajung până în punctul în care mutilează sufletele și trupurile celor care au ajuns la „supradoză”.  

Articole

   Pentru ca un copil să poată avea încredere în părinții săi, este esențial ca aceștia să facă tot posibililul să fie sinceri cu acesta, fără însă a-l împovăra cu detalii inutile sau informații nepotrivite vârstei sale. Dacă este posibil și să nu-i strivim copilăria cu explicații mult prea raționale sau alungând fantezia din viața lui, atunci este și mai bine. Totuși, cum facem când vine vorba despre Moș Crăciun, zâne, nimfe și alte ființe magice? Cum facem să rămânem totuși onești în fața lor? 
   Una dintre dificultățile întâmpinate de mulți dintre părinți este legată de această noțiune de tranziție blândă. Vrem înțărcare blândă, mutare blândă din patul matrimonial în cel propriu (al copilului, desigur), adaptare la grădiniță blândă, chiar și mustrare blândă. Am tot primit această întrebare: blând, blând, dar cum e cu blândețea asta???
   Zilele trecute, pe grupul de educare și suport pentru părinți pe care l-am creat alături de colegele mele, Adina și Ina (Părinți pe Sârmă), a luat naștere o discuție despre o situație în care un adult a făcut glume cu tentă sexuală la adresa unui copil. Spiritele s-au încins, iar câteva mămici curajoase, victime ale abuzurilor sexuale, și-au luat inima în dinți și au povestit despre experiențele lor, cu speranța ca părinții să conștientizeze acest fenomen nefiresc și periculos, întâlnit dureros de frecvent și să facă tot ce pot pentru a-l preveni. Am înțeles că oricât s-ar vorbi despre abuzul sexual și necesitatea educației sexuale, tot va fi prea puțin atâta vreme cât fenomenul încă este întâlnit dureros de frecvent. Așa că am scris pe grup o postare pe tema asta, iar acum public textul și aici, pe blogul meu. Și ar fi grozav să scriem cât mai mulți despre asta. Să fie împânzit internetul cu astfel de informații, astfel încât să ajungă la toți părinții, până când niciun copil nu va mai fi vreodată tratat ca un obiect de satisfacție sexuală a altcuiva. Este lesne de înțeles că articolul meu nu va fi nici pe de parte exhaustiv, însă m-am străduit să cuprind cele mai frecvente și dificile situații și, la final, veți găsi câteva link-uri către site-urile instituțiilor de unde puteți să obțineți și mai multe informații.