Ce faci când copilul e trist?

Nevoia părintelui de a face ceva când copilul este trist este firească. Am spus de multe ori că în acele momente copilul are nevoie să își trăiască emoția și îi este de mare ajutor ca părintele să poată fi alături de el în acel travaliu, cu discreție, empatie și acceptare. Uneori, să faci asta, pare imposibil. Ai senzația că stai cu mâinile în sân și trăiești un sentiment de inutilitate apăsător. În realitate, acest ”stat cu mâinile în sân” înseamnă enorm de mult și nu este nicidecum doar o bagatelă. Este o trăire din plin a prezentului, este un efort voluntar de acceptare a stării copilului, o abundentă mișcare sufletească ce generează compasiune. Iar toate acestea sunt hrană de neprețuit pentru un pui de om.

Dacă totuși, părintele trăiește mai degrabă un sentiment de insuficiență, dacă simte o dorință arzătoare de a face mai mult decât a ”sta” în felul descris mai sus, poate e bine să supună această dorință unui scurt proces de introspecție... de analiză... căci dorința aceasta poate avea în spate și diverse subtilități care necesită explorare într-un demers de optimizare personală sau psihoterapie.

Până la despicarea în patru a dorinței ca să îi vedem miezul, ce poți să...faci?

Avem, așadar, două persoane cu nevoi/dorințe diferite care se cer împlinite numaidecât: copilul cu nevoia lui de a-și trăi tristețea, de a fi conținut de părintele său, de a fi însoțit cu empatie și calm, și un părinte care ar vrea să facă ceva bun pentru al său copil, să facă ceva mai mult decât să ”stea” în felul descris mai sus. Ei bine, în acest caz, mai util decât să ne opunem ei (cel puțin pentru moment) este să încercăm să împăcăm și capra, și varza. Adică să găsim o soluție de a ne împlini dorința de a fi utili, dar fără a inhiba trăirea copilului.

Este foarte important ca micuții noștri să învețe că este în regulă să trăim și emoții mai puțin plăcute, că ele nu sunt nicidecum amenințătoare, ci doar trecătoare, la fel cum sunt și norii. Atunci când copilul nu se simte amenințat de propriile emoții, sau... mai precis, nu se simte amenințat de ceea ce provoacă emoțiile lui în cei din jurul său (mai ales în părinți), șansele ca el să reacționeze cu agresivitate sau să se decompenseze într-un acces de furie scad considerabil.

Jocul se numește ”Soarele care încălzește inima”. Este un exercițiu inspirat din yoga care vizează controlul respirației, astfel încât copilul să își recapete echilibrul fluxului nervos. Optim este să îl faceți împreună. Beneficiile se vor simți numaidecât la amândoi.

Ai nevoie de un strop de calmitate și un loc liniștit unde să te poți întinde (eventual o rogojină pentru yoga). Apoi, îi spui copilului calm, blând, aproape în șoaptă următoarele:

1. Întinde-te confortabil, închide ochii și gândește-te la tristețea pe care o simți în acest moment. Unde în corp se simte tristețea ta? (Lași copilul să îți arate, dacă vrea; dacă nu vrea, nicio problemă, mergi mai departe și ai încredere în el că deja este atent unde se simte tristețea). Inspiră ușor pe nas și umflă cu mult aer burtica. Excelent...
2. Acum expiră ușor pe gură și urmărește cum tristețea se desprinde tot mai mult din locul unde ai simțit-o.
3. Umflă iar cu aer burtica, apoi scoate aerul din burtică și lasă tristețea să iasă odată cu el.
4. Acum iar inspiri adânc și duci ușor mânuțele ca pe niște aripi întinse până deasupra capului, atingând solul / covorul / podeaua. Apoi coboară-le ușor până lângă corp și eliberează aerul din burtică. Stai ca la plajă și închipuie-ți că raze de soare blânde te încălzesc într-un mod foarte plăcut.
5. Rămâi așa, întins la soare, pentru câteva clipe, și profită de senzația asta plăcută pentru a te simți mai bine.

 Acum, copilul tău se va simți în deplină siguranță să își consume emoția, va fi învățat alături de tine cum să facă asta în cel mai simplu mod, un mod ce poate fi utilizat oricând și oriunde și care nu necesită instrumente speciale. Poate face acest exercițiu de respirație și imaginație chiar și în picioare sau stând pe scaun. Tu te vei simți util și conectat cu propriul copil, dar mai presus de asta, vei clădi o punte de încredere foarte hrănitoare între tine și copilul tău. 

Mi-ar plăcea să aflu dacă ai încercat acest joculeț și care a fost rezultatul, cum te-ai simțit în povestea asta, cum s-a simțit copilul tău?

Image by Free-Photos from Pixabay