Ce faci când copilul s-a înfuriat?

“Furia te-ajută să-ți vezi dreptul tău” suna un vers dintr-o frumoasă melodie despre emoții. Imaginează-ți cum ar arăta viața noastră fără furie. Cum ar fi să mergem pe stradă, iar cineva să-ți ia de pe umăr geanta iar tu să fii zeeen, să privești calm cum hoțul se îndepărtează cu lucrurile tale? Sau poate mai grav de atât... 
Furia, la fel ca frica, este o emoție cu rol de protecție, o emoție care a avut o contribuție semnificativă la supraviețuirea speciei noastre. Practic, atunci când ne înfuriem, adică în situații de stres, glandele suprarenale secretă cortizol și adrenalină. Asta face ca sângele să fie pompat în special către muschi și mult mai puțin către creier. De aceea, când suntem furioși, este destul de dificil să gândim limpede. Nu voi detalia acum toate procesele și complicațiile sau predispozițiile care apar de aici, ci vreau să vedem ce putem face, practic, cu această emoție care uneori pare de nestăpânit și cum îi putem ajuta pe micuții noștri atunci când se înfurie.

Ce e de evitat  atunci când copilul e furios:

❌ Să îi spunem replica aceea stupidă care m-a scos din minți toată copilăria: “Ce?! Ai nervi?? Copiii nu au nervi! Și dacă au, îi scoatem cu furculița!!!”. Sper din tot sufletul că această replica a fost bine încuiată într-un cufăr și aruncată în Groapa Marianelor. Copiii sunt și ei tot oameni, mai mult, sunt mamifere. Orice mamifer poate simți furie (care vine din agresivitate, agresivitate care asigură supraviețuirea). Este umilitor, înrobitor și nesănătos atât din punct de vedere fizic, psihic și emotional pentru un pui mic să i se ceară să-și reprime / potolească singur furia. Nu știe cum să o facă. Are nevoie să fie învățat. Îmi doresc să cred că astăzi nimeni nu mai cere asta copiilor...

❌ Să îi pedepsim. În afară de faptul că este nedrept ca un om să fie pedepsit pentru ceea ce simte, un copil nici măcar nu va avea capacitatea să înțeleagă de ce a fost pedepsit. Tot ce va aduce această situație va fi lezarea puternică a relației părinte copil. De fapt, pedeapsa vine la pachet cu această rană, indiferent de motivația din spate. Pedeapsa îl învață pe copil că este neajutorat, că dacă ești mai puternic, e în regulă să îi domini pe cei mai slabi (ba s-ar putea chiar să își dorească să își arate și el puterea, drept compensare, față de cei mai mici sau mai slabi decât el), va învăța să se teamă și să respecte reguli nu ca pe ceva firesc, pornit din interiorul său, ci pentru a nu fi pedepsit (ceea ce îi blochează dezvoltarea morală). Sau se va duce în extrema cealaltă, în care va fi excesiv de supus, va încerca prin toate mijloacele să atragă compătimirea celor din jur, iar pentru asta își va crea (inconștient, desigur) contexte de a fi victimă. În plus, victimizarea cere abuzul. Există studii care arată că acei copii care plâng mai mult și ușor, cu o oarecare instabilitatea emoțională, sunt considerabil mai predispuse a fi victimele bullying-ului.

❌ Să le facem morală când se află în plină criză de furie. Este ca și cum te-ai certa cu un vulcan în timp ce erupe. Iar discursurile moralizatoare sunt ofensive. Cui îi place să audă critici? Șansele ca ei să recepționeze mesajul sunt minime din cauza mecanismelor de apărare (care sunt, repet, inconștiente, deci nu e ceva ce fac cu rea-voință).

❌ Să îl ignorăm. Asta cel mai probabil va amplifica starea o vreme, după care va aduce resemnarea în sufletul copilului. Cred că niciun părinte nu-și dorește cu adevărat un copil resemnat. Pentru că un copil resemnat este unul care a învățat despre sine că orice ar face, nimic nu contează. E fără speranță... este un sentiment tare de dureros. Resemnarea predispune puternic la dependențe. Dependețe de orice fel, în funcție de intensitatea suferinței și de ceea ce are nenorocul să întâlnească în calea sa. În categoria dependențelor includem: supra-alimentarea (vedeți prevalența obezității în România), fumatul, consumul excesiv și constant de alcool, consumul de droguri etc. Iar când acestea nu mai aduc amorțirea sufletească după care tânjesc, pot ajunge chiar să își piardă sensul de a-și mai continua existența... și să decurgă chiar la comportamente suicidare. Desigur, nu vreau să alarmez mai mult decât este cazul, vorbim de situații extreme, în care astfel de comportamente din partea părinților vin la pachet și cu altfel de abuzuri, toate la intensitate foarte mare. Depinde, de asemenea, și de modul în care copilul percepe evenimentul, iar modul în care percepe acesta un eveniment din viața sa este influențat și de rezilieța sa psihică (într-o bună măsură dobândită genetic).

Ce e potrivit să facem când copilul e furios (indiferent de vârstă; unele recomandări pot fi aplicate chiar și de noi, adulții):

✅ Să numim emoția – asta e valabil încă din perioada tantrumurilor, însă e bine să păstrăm acest obicei de a numi emoția.

✅ Să reacționăm cu empatie: “îmi pot imagina cât de separator este pentru tine acest lucru” (atenție la exprimare: nu poate ști nimeni cum e să fii în pielea altcuiva, așa că e bine să evitați să spuneți că știți cum e, chiar dacă ați trecut prin situația respectivă. Fiecare percepe lucrurile diferit, astfel că nu puteți decât să vă imaginați prin ce trece altcineva!)

✅ Să normalizăm un pic situația: “E firesc să te simți nervos uneori. Cu toții uneori suntem furioși, cum ești tu acum”.

✅ Putem să îi povestim o situație din viața noastră în care am fost furioși și ce am simțit, cum ne-am comportat și cum ne-am liniștit (dacă e deschis să audă asta, dacă nu, îl lăsăm în pace)

✅ Să fim acolo, prezenți, securizanți: “Sunt aici, lângă tine”, “eu te iubesc și așa, furios”, “când te simți pregătit, brațele mele te așteaptă”

✅ Să îl încurajăm să elibereze furia. Putem face asta prin joc, mai ales că tendința multora dintre copii este să (ne) lovească, ceea ce nu este sub nicio formă de tolerat. Este important să oprim comportamentul distructiv, dar să nu încurajăm reprimarea emoției. Iata câteva exemple de jocuri / activități de eliberare controlată a furiei:

✅ Să pornim o bătaie cu perne. Asta va ajuta copilul să își consume emoția într-o manieră inofensivă, se va elibera și ne vom și conecta. În plus, din furie vom aluneca frumos spre distracție. Jocul este eliberator și pentru noi, adulții, întrucât foarte posibil ca, asistând la trăirile intense ale copilului nostru, să ne fie trezit copilul interior și să ne identificăm și noi cu propriul copil “exterior”, devenind la fel de furioși. E testată de noi, succes garantat!

✅ Să îl încurajăm să dea afară furia într-un joc în care ciocnim mașinuțe ca în desenele cu Fulger MCQueen (dacă știți filmul acela în care Fulger a fost prins în arena cu noroi și mașini care se trosneau până de demontau de tot). Are, de asemenea, efect terapeutic (la noi a fost eeeextasiastic). 

✅ Să îi propunem Bătălia plușilor – nu vreți să știți ce zboară pe la noi prin casă în unele seri. Fiind moi (atenție să nu pice în mână vreunul din aceia cu nisip în picioare) chiar poți arunca tare. 

✅ Sacul de box – altă achiziție mirobolantă, pe care îl folosim cu încredere toți când e gravă rău treaba. Ca pont , dacă nu sunteți prea mari fani să loviți cu pumnii (eu pe pildă nu sunt), vă recomand coada de mătură. )) Nu aveți idee cât poate fi de eliberator. Imaginați-vă cât de hilară e pentru oricine imaginea unei mame furibunde care ia mătura și se apucă să dea cu ea în sacul de box (am o filmare cu mine făcând asta...îîînsă nu mă simt pregătită să o fac publică. E prea hilară). ???? Luca mai să pice din picioare de râs. Și, desigur, o ocazie minunată de a învăța să își elibereze controlat furia. Dacă nu aveți sac de box, merge la fel de bine cu salteaua sau o pernă. Abia scoateți praful din ele. Mai știți când eram mici și scoteau părinții noștri covoarele afară pe bară? Și le băteau cu paleta aceea să iasă praful din ele? Terapie gratis, ce să mai!

✅ Bătaia cu apă (de preferat vara).
✅ Sublimarea prin artă sau sport (pictură, cântat, dans, arte marțiale etc) – acestea sunt modalități super adaptative de manifestare a oricăror emoții.
✅ Și... ciocnirea pernelor din piele. Adică iei o pernă tu și una copilul, copilul își ia avât și vă ciocniți din plin cu pernele. Atât zgomotul produs, cât și impactul permit descărcarea catarsică. Aceasta este invenția fiului meu, Luca și obișnuiam să o practicăm destul de des. Acum își canalizează energia mai mult în kungfu și descarcă acolo.  
✅ Să îi atragem într-un joc de păpuși 

Subliniez că orice joc în care îl atragem în momentele acestea de furie implică o doză considerabilă de respect față de copil din partea părintelui. Invitația să fie una plină de empatie, nicidecum însoțită de sarcasm sau menită să tachineze. Ba chiar ar fi potrivit să îi permiteți să domine jocul, să îi lăsați spațiu să se simtă puternic. 
După ce emoția a fost consumată, abia atunci se poate discuta despre ce s-a întâmplat. Copilul va fi receptiv și deschis, întrucât se va simți în siguranță și conectat cu părintele.
Dacă e mititel, discuția posibil să nu fie prea interesantă pentru el, însă un joc de rol cu păpuși/plușuri/mașini vorbitoare etc cu siguranță pe placul său. În plus, copiii au nevoie ca și părinții lor să se joace din când în când cu ei. Chiar au nevoie de asta... Nu este o sarcină ce poate fi delegată altor persoane, fără ca micuțul să perceapă asta într-un mod semnificativ pentru relația voastră. 

Voi ce alte modalități de eliberare controlată a furiei ați încercat și au mers?




*Image from Pixabay