Când începem educația sexuală a copiilor? 

Ce e potrivit să le spunem și ce nu, dar mai ales cum și când? Acestea sunt întrebări care aduc frământări în sinea celor mai mulți dintre părinți. Ne simțim adesea insuficient pregătiți pentru a răspunde unor întrebări de genul:

- De unde vin copiii?
- Cum ajung bebelușii în burta mamei?
- Cum ies din burtică?

   La aceste întrebări nu cred există un răspuns anume recomandat, însă este important să ținem cont de vârsta copilului, de stadiul dezvoltării cognitive în care se află, de nivelul lui de interes față de tema adusă în discuție (copiii pun multe întrebări, însă nu vor la toate răspunsuri elaborate).

   Educația sexuală începe încă din prima clipă de viață, cu simplul fapt de a rosti pe nume organele sexuale: băiețeii au penis, nu cocoșel, puțulică sau alte vietăți, au testicule, nu "ouțe", "prunișoare" sau alte alimente, fetițele au vulvă și vagin, nu "păsărică" sau alte zburătoare și toți oamenii au anus, nu popou, dos sau alte denumiri care acund o jenă de a le rosti. Este important ca prezentarea organelor să fie făcută tot atât de firesc cum facem prezentarea unei mâini, a unui deget sau a picioarelor. Pentru un abuzator, este descurajator să abordeze un copil care cunoaște denumirile medicale ale zonelor sale intime. Exprimarea liberă, dezinvoltă și precisă a copilului indică o educație complexă și o relație bună, de încredere, cu părinții.

   În etapa următoare, a întrebărilor directe, precum cele menționate mai sus, este bine să verificăm, înainte de a ne avânta în explicații elaborate, ce știe copilul. Posibil ca pe undeva, poate în grupul de egali, să fi auzit deja informații, mai mult sau mai puțin corecte, sau chiar să nu știe nimic, caz în care îi oferim informații mai puține, adecvate vârstei, apoi îi lăsăm spațiu pentru a adresa întrebări. Scopul discuției nu este să ne bifăm noi că am informat copilul sau să ne etalăm cunoștințele, ci acela de a oferi copilului doar atâta informație câtă a cerut.

   Este important, de asemenea, să explicăm copiilor noștri care sunt părțile intime și că acelea pot fi atinse doar de ei, de părinți, când îi ajută să se spele (dar și aceasta doar până în vârsta de 6-7 ani), sau cel mult de medic atunci când este necesar, dar asta oricum va fi fost discutat înainte cu părinții. Le putem explica faptul că zonele intime sunt acelea pe care le acoperim atunci când suntem la plajă. Este foarte important să le subliniem acest lucru și să îi încurajăm să vină să ne spună dacă cineva le arată propriile zone intime, dacă le atinge pe ale lui sau dacă i se cere să le atingă pe ale altcuiva.

   Antrenamentul asertiv este o altă modalitate de prevenție a abuzului sexual la copii. Copilul trebuie încurajat să spună NU cu fermitate, apăsat, atunci când limitele sale sunt încălcate. Îi putem explica faptul că e în regulă să asculte de adulții responsabili de ei, însă nu și atunci când aceștia le fac lucruri care le produce suferință.

   Un alt aspect bine de știut despre copii este faptul că autoexplorarea este perfect firească, le permite să își cunoască mai bine corpul, iar a opri copilul din a face asta nu va face decât să îi aducă inhibiții nejustificate și, când ajunge la maturitate, să îi fie afectată viața sexuală. Pe de altă parte, copiii au nevoie ca părinții să le explice faptul că aceste gesturi le va face doar când este singur, nu în prezența altcuiva.

   Pentru a exemplifica toate cele spuse mai sus într-o manieră care să le rămână în memorie, dar fără a le crea imagini pe care nu am dori să le aibă la vârste atât de fragede, puteți să folosiți metafora bobocului de trandafir: luați un boboc de trandafir și da-ți-l copilului să îl privească și să îl descrie. Apoi rugați copilul să desfacă bobocul de trandafir, forțându-l să înflorească mai repede, după care rugați-l să vă descrie cum arată trandafirul forțat să înflorească. La final, îi puteți spune că așa se întâmplă cu fiecare viețuitoare care este forțată să facă lucruri înainte de vreme și că este important ca fiecare lucru să aibă loc la timpul său, în ritmul său propriu (metafora trandafirului îi aparține lui Alexandru Stoian, psihoterapeut jungian pentru copii). Copiii nu au nevoie de explicații dramatice, ci doar de poveste. Sigur, dacă e foarte curios și pune multe întrebări, putem folosi în explicațiile noastre imagini din enciclopediile pentru copii. Au ocazia inclusiv să vadă că există diferențe între sexe și să afle că acest lucru este absolut firesc. 

   De asemenea, este foarte important de știut că diferența între sexualitatea copiilor (care debutează în burtica mamei) și sexualitaea adultului constă în scop: la copii, scopul ei unic este acela de a obține plăcere, este pur și simplu o activitate hedonică, pe când la adult, scopul inițial, cel din copilărie, se suprapune acum cu dorința de a satisface nevoia de reproducere, întrucât organele sexuale au ajuns la maturitate.

   Abia mai târziu, spre pubertate, începând prin jurul vârstei de 9-10 ani (urmăriți mai degrabă ritmul și nivelul de dezvoltare fizică, cognitivă și emoțională a copilului, decât un reper exterior de timp), abordăm teme precum contracepția, riscurile sexului neprotejat, sarcina, identitate sexuală, despre iubire și conectare. Ideal ar fi să le vorbim și despre ce presupune viața de familie, care nu se reduce numai la sex, ci și la a fi responsabil, matur, autonom.
 
   Educația sexuală înseamnă mult mai mult decât educația despre contactul sexual sau organele genitale.

    Așadar, să recapitulăm ce avem de făcut:

  1. Numim corect părțile intime
  2. Îl învățăm cine și în ce contexte are voie să îi atingă zonele intime
  3. Să îl învățăm să spună tare și ferm NU.
  4. Îl încurajăm să anunțe urgent, cel mai de încredere adult din apropiere dacă cineva îi face propuneri inadecvate (le-am exemplificat)
  5. Îi exemplificăm efectul acțiunii de a forța lucrurile prin metafota trandafirului
  6. Îl ajutăm să-și cunoască întregul corp și felul în care acesta funcționează cu ajutorul cărților pentru copii.
  7. Verificăm ce știe și ce nu știe despre subiectul care îl interesează.
  8. Nu ne fâstâcim când vorbim despre asta. Copilul va simți imediat și, în timp, poate interioriza acest comportament (adică va manifesta și el un comportament fâstâcit în legătură cu sexualitate, întrucât o va percepe ca pe ceva rușinos).  
  9. Nu dăm mai multe detalii decât cere copilul sau decât are nevoie la vârsta sa.
  10. Nu ne apucăm să descriem tipurile de sex, poziții copiilor!!! Nu este absolut deloc relevant pentru ei asta.
  11. Despre metodele de protecție și contracepție se discută odată cu intrarea lor la pubertate. Moment în care vom relua metafora trandafirului.   
  12. Poate cel mai important de transmis copiilor noștri este faptul că un copil e bine să rezulte din IUBIREA dintre doi ADULȚI, întrucât viața de cuplu nu înseamnă doar sex, ci conectare, iubire, respect, generozitate, încredere.

   Există totuși unele persoane care se opun cu vehemență introducerii educației sexuale în școală, iar acest lucru este probabil și o reacție - total fundamentată de altfel - la unele manuale / cărți de educație sexuală care au fost concepute fără a se ține cont de măsura și tipul de informații necesare unui copil în diversele etape de vârstă. Este drept că educația sexuală este în responsabilitatea părinților. Totuși, statisticile arată faptul că părinții din toată lumea, nu doar din țara noastră sau din Europa, neglijează acest aspect, prin urmare, avem de a face cu prea mulți copii abuzați sexual și cu prea multe sarcini nedorite, mai ales în perioada adolescenței. Copiii trebuie protejați, iar dacă părinții nu reușesc să facă asta suficient de eficient, instituțiile abilitate au responsabilitatea de a prelua această sarcină. Prin urmare, educația sexuală în școală este necesară, însă nu cu scopul de a sexualiza copilăria, ci cu scopul de a oferi informații ponderate și adaptate fiecărei vârste.

   M-am înfiorat când am citit rezultatele unui studiu cu privire la prevalența abuzurilor sexuale în perioada copilăriei. Redau doar un paragraf: ”În ceea ce priveşte Europa(...)o proporţie situată între 10 şi 20 % dintre copii sunt agresaţi sexual în timpul copilăriei lor. Totuşi, această pondere este subevaluată, deoarece majoritatea victimelor nu au capacităţile necesare pentru a înţelege ce li s-a întâmplat, iar multor dintre aceste victime fie le este ruşine de ceea ce li s-a întâmplat, fie sunt manipulate ori ameninţate de abuzator. Incestul, exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia sau traficul sunt numai câteva dintre formele pe care le ia abuzul sexual în Europa.” (S.M. Rădulescu, 2010). Iar în Canada, 1 din 6 băieți și 1 din 4 fete sunt abuzați/abuzate sexual înainte de împlinirea vârstei de 18 ani!!! Iar acestea sunt doar cazurile declarate! Găsiți întregul studiu aici.

    Informații valoroase cu privire la vulnerabilitatea copiilor în fața abuzului sexual găsiți aici . Veți afla, printre altele, cum reacționează copiii în fiecare etapă a dezvoltării cognitive la invitațiile nepotrivite ale adulților nu tocmai binevoitori.

   Mi-aș dori tare mult ca noi, părinții, să învățăm să ne privim atent copilul și să îl ascultăm activ, astfel încât să putem aprecia momentul în care este optim să purtăm o discuție despre sexualitate, să putem percepe nevoia lui cunoaștere, dar și măsura în care are nevoie să primească informațiile, să explorăm lumea lui prin întrebări deschise (adică acelea care îi permit să dezvolte un subiect), astfel încât să nu îi strivim curiozitatea dându-i mai mult decât e pregătit să primească.
 
   Mult succes să avem! ❤️

 

*Image by Gerd Altmann from Pixabay.

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Săptămâna asta mi-am oferit o seară de relaxare la… KineDok, adică un eveniment la care se adună mai multe persoane, vizionează un film documentar, apoi discută pe marginea acestuia. A fost prima oară când am participat, invitată de o prietenă în ultimul moment. Mi s-a părut foarte interesant conceptul, eram curioasă și aveam și-o poftă nebună de socializare, de cunoscut ceva oameni noi, mai ales colegi de breaslă din Brașov. Și bine am făcut că am fost spontană și m-am dus, că minunate idei mi-au venit în cap pentru articolul meu de azi.  
Cred că în fiecare an, după vestitul Halloween, mi-au apărut pe Facebook postări fie despre cât de drăguț și ce distracție a fost de Halloween, fie despre cât de nocivă și oripilantă poate fi această sărbătoare pentru copii. Dar cum stau lucrurile de fapt? O fi bine? O fi rău? Om vedea. Până om vedea, am zis eu să aștern pe hârtie (mă rog, pe blog), câteva lucruri care mi-au trecut prin cap plecând de la întrebările cu pricina. La final, spun și ce am făcut, dacă am serbat sau nu Halloween. :)
Suntem la finalul lunii septembrie și, pare-se, tema adaptării copilului la grădiniță a devenit un subiect foarte arzător. Și simt să încep articolul meu cu un mare și adânc oftat. Un oftat cât să vă cuprindă pe toți care oftați în zilele astea. OOOOOFFFFF… of, grădinița asta, bat-o vina de grădiniță! Sau de creșă.   În același timp, drag părinte care îți duci copilul la grădiniță sau la creșă, îți propun să te oprești o clipă și să privești și înăuntrul tău și să observi: cât din ceea ce se întâmplă e cu adevărat amenințător și nepotrivit acolo unde îți duci copilul și cât e doar vreo veche rană a ta pe care o proiectezi pe copilul tău? cât din frica și suferința ta este despre copil și cât e despre tine și experiențele tale timpurii cu grădinița?

Articole

  Ți se întâmplă frecvent ca la anumite tipuri de situații, în special cele create de copilul tău, să reacționezi altfel decât ți-ai fi dorit? Ai simțit că pierzi controlul asupra propriului tău comportament și că un văl de emoții parcă îți inundă capul și-ți încețoșează mintea?      
Astăzi mă simt un fel de avocat al copilului, dar și un soi de porta-voce a sufletului tău de copil. Vreau să îți spun câteva cuvinte despre furie. Ce urmează s-ar putea să-ți sune un pic dur... însă te îndemn să le citești nu gândindu-te la faptele tale, ci la ce ai experimentat atunci când erai copil și adulții din viața ta se purtau după cum voi descrie mai jos. Dacă ceva din comportamentul manifestat astăzi este diferit de ceea ce îți dorești, privește în urmă mai degrabă decât să te învinovățești. Privești o clipă la povestea ta și urmează șirul evenimentelor, găseștei sursa. Vinovați nu vei găsi nicicând... căci ei nu există decât în mințile noastre. Iar mintea, știm că poate fi înșelătoare uneori. Cauze însă există. Iar ele cer să fie văzute, conștientizate și integrate, astfel încât să putem aduce schimbare în personalitatea noastră, în felul în care ne comportăm, în maniera de relaționare, în modul de gândire și prin urmare, în viața voastră.
Balzac spunea despre resemnare că este “o sinucidere zilnică”. A te resemna înseamnă a renunța să mai speri, a te supune unei false neputințe, a-ți încuia singur sufletul în colivie. Cum ajunge însă un om să se resemneze: prin repetarea experienței de eșec, de inadecvare, de a nu fi suficient de bun, de a fi nedemn de iubire?