Secretul lui Moș Crăciun

   Pentru ca un copil să poată avea încredere în părinții săi, este esențial ca aceștia să facă tot posibililul să fie sinceri cu acesta, fără însă a-l împovăra cu detalii inutile sau informații nepotrivite vârstei sale. Dacă este posibil și să nu-i strivim copilăria cu explicații mult prea raționale sau alungând fantezia din viața lui, atunci este și mai bine. Totuși, cum facem când vine vorba despre Moș Crăciun, zâne, nimfe și alte ființe magice? Cum facem să rămânem totuși onești în fața lor? 

   Am să vă împărtășesc propria mea experiență. De când fiul meu, Luca, era mic m-am tot întrebat cum aș putea să i-l prezint pe Moș Craciun, fără însă a-l minți, dar și fără a-i răpi bucuria unei experiențe haioase și pline de mister. Pentru mine și familia mea, sinceritatea este una din valorile importante, astfel că m-a măcinat o vreme povestea asta despre cum ar fi cel mai bine să tratăm această poveste. Mă tot gândeam cum voi putea eu să îi cer fiului meu să fie sincer cu mine, dacă eu ani la rând îl voi fi mințit?

   Apoi m-am întrebat: cine e pentru mine Moș Crăciun? Iar răspunsul a și venit imediat: este spiritul Crăciunului, este gândul bun care îmi este șoptit și care mă face să îmi doresc să ofer celor din jur din ce am. Este emoția ce mi se strecoară-n suflet și care mă face să îmi doresc cu toată ființa mea să îi ajut pe cei care cer ajutor. Moș Craciun este o stare de spirit, o emoție, un gând, o trăire, e actul de generozitate și de iubire pe care îl văd la cei din jurul meu, care mă inspiră și mă face să îmi doresc să trăiesc bucuria de a dărui. Este fiecare din noi, este în noi, este generozitate, compasiune și iubire.

   Pornind de la această clarificare, m-am simțit liberă să îi spun : "Dragul meu, a venit Moș Craciun!", împăcată în același timp că nu stric magia Crăciunului cu explicații prea raționale pentru un copil. Am deschis larg ușa fanteziei și i-am permis să plutească în casa noastră, în inimile noastre și să ne bucurăm de uimirea copilului în fiecăre dimineață de Crăciun.

   Anul acesta, după ce a împlinit 7 ani, fiul meu a învățat să adreseze întrebări directe și precise, astfel că a avut ocazia să primească răspunsuri pe nivelul întrebărilor adresate.

   Una dintre aceste întrebări a fost: ”Mami, este adevărat că tu și tati îmi puneți cadourile de Moș Nicolae și de Moș Crăciun?”. Luată ca din oală, am încercat să schimb subiectul, să răspund cu o altă întrebare, însă ezitarea mea a fost rapid taxată. Iritat pe bună dreptate de încercarea mea de a mă fofila, viteazul meu mi-a spus ferm: "Mami, nu schimba subiectul!!! Răspunde la ce te-am întrebat!" Am înghițit iar în sec, am respirat adânc, am tăcut puțin, apoi mi-a venit ideea.

   Am exclamat: "Wooow! Felicităăăăări dragul meu!". Luca se uită la mine nedumerit, surprins, oarecum încântat că primește felicitări, deși nu înțelegea pentru ce sunt. Nu se putea decide dacă să râdă sau să rămână serios.

   Eu am continuat: "Luca, mă surprinzi tot mai mult cu istețimea ta!" El, măgulit, pufnește în râs și spune: "Ce ai? Nu înțeleg. Răspunde la ce te-am întrebat!"

   Eu: "Dragule, felicitări! Acum poți afla. Da, eu și tati punem cadourile". Dezamăgit, izbucnește în plâns: "M-ați mințit!" Recunosc faptul că m-am temut un pic de reacția asta, însă mi-am amintit ce înseamnă pentru mine Moș Crăciun și i- am spus: "Dragul meu, tu tocmai ai trecut la o nouă etapă în viața ta! Ai trecut testul! Nu te-am mințit, doar că acum ești pregătit să afli și să înțelegi mai multe despre Moș Crăciun." Apoi i-am explicat ce înseamnă Moș Crăciun și Moș Nicolae, din perspectiva mea.

   După câteva minute, celebram deja trecerea lui într-o nouă etapă a vieții printr-o porție serioasă de gâdileală, râs și pupicei. Am convenit să păstrăm secretul față de colegii și prietenii lui care încă nu au descoperit încă această taină a Crăciunului și să le respectăm ritmul propriu de a trece dintr-o etapă în alta a vieții.

   Voi cum povestiți copiilor despre Moș Crăciun?

 

 

*Sursa imaginii: https://pixabay.com 

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Știm cu toții cât este de dificil să vezi suferință în ochii copilului, așa că m-am gândit să vă recomand un yoga-joculeț pe această temă. Desigur, nu înainte de a vă spune câteva lucruri pe care, poate, este bine să le aveți în vedere.
Ce e potrivit să le spunem și ce nu, dar mai ales cum și când? Acestea sunt întrebări care aduc frământări în sinea celor mai mulți dintre părinți. Ne simțim adesea insuficient pregătiți pentru a răspunde unor întrebări de genul: - De unde vin copiii?- Cum ajung bebelușii în burta mamei?- Cum ies din burtică?
Cine sunt bunicii copilului? Ce rol au ei în viața copilului? Ce rol le acordăm noi în viața copilului?

Articole

A fost o dată, ca niciodată, un gândăcel miiiic, mic de tot, atât de mic încât nu se putea vedea cu ochiul liber. El trăia pe planeta Wu-Wu-Zi, alături de toată familia lui. Avea acolo o mulțime de prieteni și colegi pe care tare mult îi îndrăgea. Se jucau împreună din zori și până în seară. În joaca lor ei învățau o mulțime de lucruri noi despre planeta pe care trăiau și inventau tot felul de mașinării care mai de care mai spectaculoase.
”La ce te gândești, Livia?” mă întrebă zilnic Facebook-ul. Dar ce este Facebook? Un fel de robot, o entitate informatică lipsită de viață, dar plină de sens pentru cei mai mulți. Cumva, discret, se crează așteptarea de a exprima numai ce gândim... ca și cum doar asta ar conta pentru cei din jur. Apoi ne îndreptăm către ”ce mai faci?”, un alt automatism care, din nou, parcă menit să ne îndepărteze tot mai mult de noi înșine și de ce simțim. Dar, chiar și așa, când ai auzit cu adevărat ce ți-a răspuns interlocutorul tău când l-ai întrebat ce mai face? Și...când te-ai simțit auzit cu adevărat când ai răspuns la întrebarea asta? Când ai răspuns autentic ultima oară la întrebarea asta?
Acest subiect cu privire la pupatul copiilor pe buze este unul destul de controversat în rândul părinților. Unii susțin că nu este nimic în neregulă în a-ți pupa copilul pe gură, întrucât nu este un act încărcat de erotism, alții spun că e de-a dreptul dizgrațios și nesănătos pe deasupra. M-am decis să prezint perspectiva psihanalitică (deși, pe tema asta, nu am întâlnit școli terapeutice cu puncte de vedere diferite) cu privire la acest gest atât de controversat.