Secretul lui Moș Crăciun

   Pentru ca un copil să poată avea încredere în părinții săi, este esențial ca aceștia să facă tot posibililul să fie sinceri cu acesta, fără însă a-l împovăra cu detalii inutile sau informații nepotrivite vârstei sale. Dacă este posibil și să nu-i strivim copilăria cu explicații mult prea raționale sau alungând fantezia din viața lui, atunci este și mai bine. Totuși, cum facem când vine vorba despre Moș Crăciun, zâne, nimfe și alte ființe magice? Cum facem să rămânem totuși onești în fața lor? 

   Am să vă împărtășesc propria mea experiență. De când fiul meu, Luca, era mic m-am tot întrebat cum aș putea să i-l prezint pe Moș Craciun, fără însă a-l minți, dar și fără a-i răpi bucuria unei experiențe haioase și pline de mister. Pentru mine și familia mea, sinceritatea este una din valorile importante, astfel că m-a măcinat o vreme povestea asta despre cum ar fi cel mai bine să tratăm această poveste. Mă tot gândeam cum voi putea eu să îi cer fiului meu să fie sincer cu mine, dacă eu ani la rând îl voi fi mințit?

   Apoi m-am întrebat: cine e pentru mine Moș Crăciun? Iar răspunsul a și venit imediat: este spiritul Crăciunului, este gândul bun care îmi este șoptit și care mă face să îmi doresc să ofer celor din jur din ce am. Este emoția ce mi se strecoară-n suflet și care mă face să îmi doresc cu toată ființa mea să îi ajut pe cei care cer ajutor. Moș Craciun este o stare de spirit, o emoție, un gând, o trăire, e actul de generozitate și de iubire pe care îl văd la cei din jurul meu, care mă inspiră și mă face să îmi doresc să trăiesc bucuria de a dărui. Este fiecare din noi, este în noi, este generozitate, compasiune și iubire.

   Pornind de la această clarificare, m-am simțit liberă să îi spun : "Dragul meu, a venit Moș Craciun!", împăcată în același timp că nu stric magia Crăciunului cu explicații prea raționale pentru un copil. Am deschis larg ușa fanteziei și i-am permis să plutească în casa noastră, în inimile noastre și să ne bucurăm de uimirea copilului în fiecăre dimineață de Crăciun.

   Anul acesta, după ce a împlinit 7 ani, fiul meu a învățat să adreseze întrebări directe și precise, astfel că a avut ocazia să primească răspunsuri pe nivelul întrebărilor adresate.

   Una dintre aceste întrebări a fost: ”Mami, este adevărat că tu și tati îmi puneți cadourile de Moș Nicolae și de Moș Crăciun?”. Luată ca din oală, am încercat să schimb subiectul, să răspund cu o altă întrebare, însă ezitarea mea a fost rapid taxată. Iritat pe bună dreptate de încercarea mea de a mă fofila, viteazul meu mi-a spus ferm: "Mami, nu schimba subiectul!!! Răspunde la ce te-am întrebat!" Am înghițit iar în sec, am respirat adânc, am tăcut puțin, apoi mi-a venit ideea.

   Am exclamat: "Wooow! Felicităăăăări dragul meu!". Luca se uită la mine nedumerit, surprins, oarecum încântat că primește felicitări, deși nu înțelegea pentru ce sunt. Nu se putea decide dacă să râdă sau să rămână serios.

   Eu am continuat: "Luca, mă surprinzi tot mai mult cu istețimea ta!" El, măgulit, pufnește în râs și spune: "Ce ai? Nu înțeleg. Răspunde la ce te-am întrebat!"

   Eu: "Dragule, felicitări! Acum poți afla. Da, eu și tati punem cadourile". Dezamăgit, izbucnește în plâns: "M-ați mințit!" Recunosc faptul că m-am temut un pic de reacția asta, însă mi-am amintit ce înseamnă pentru mine Moș Crăciun și i- am spus: "Dragul meu, tu tocmai ai trecut la o nouă etapă în viața ta! Ai trecut testul! Nu te-am mințit, doar că acum ești pregătit să afli și să înțelegi mai multe despre Moș Crăciun." Apoi i-am explicat ce înseamnă Moș Crăciun și Moș Nicolae, din perspectiva mea.

   După câteva minute, celebram deja trecerea lui într-o nouă etapă a vieții printr-o porție serioasă de gâdileală, râs și pupicei. Am convenit să păstrăm secretul față de colegii și prietenii lui care încă nu au descoperit încă această taină a Crăciunului și să le respectăm ritmul propriu de a trece dintr-o etapă în alta a vieții.

   Voi cum povestiți copiilor despre Moș Crăciun?

 

 

*Sursa imaginii: https://pixabay.com 

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Știm cu toții cât este de dificil să vezi suferință în ochii copilului, așa că m-am gândit să vă recomand un yoga-joculeț pe această temă. Desigur, nu înainte de a vă spune câteva lucruri pe care, poate, este bine să le aveți în vedere.
Ce e potrivit să le spunem și ce nu, dar mai ales cum și când? Acestea sunt întrebări care aduc frământări în sinea celor mai mulți dintre părinți. Ne simțim adesea insuficient pregătiți pentru a răspunde unor întrebări de genul: - De unde vin copiii?- Cum ajung bebelușii în burta mamei?- Cum ies din burtică?
Cine sunt bunicii copilului? Ce rol au ei în viața copilului? Ce rol le acordăm noi în viața copilului?

Articole

Câți dintre voi ați auzit în ultimele zile expresia ”Totul va fi bine”? Câți dintre voi cred cu tărie că așa va fi? Ați vrea să știți, dincolo de optimism și dorința fiecăruia, de ce va fi bine? Dacă da, atunci te invit să rămâi pe site și să citești mai departe. Nu îmi propun să conving pe cineva să mă creadă pe cuvânt, ci doar să explic mecanismele psihologice din spatele lui ”totul va fi bine”.
   Mulți dintre părinții zilelor noastre se întreabă dacă este potrivit sau nu să doarmă alături de copiii lor. Argumente pro și contra co-sleepingului găsim la fiecare pas, astfel că nici nu mai știi cum e cel mai bine să procedezi. Te simți dezorientat și ai impresia că orice ai face, tot nu e bine. Pe cine să asculți? Cine are dreptate? Și cine poate știi cu certitudine că dacă procedezi într-un fel sau în altul, efectul va fi cel presupus? Cercetările științifice ne oferă repere foarte utile, însă răspunsurile optime se află în fiecare dintre noi. Pentru că fiecare om este o ființă unică, individuală, cu o istorie proprie. Dar hai să vedem totuși ce spune literatura de specialitate despre co-sleeping și cum putem lua decizia optimă pentru sănătatea și bunăstarea întregii familii.
Am tot întâlnit în ultima vreme dificultatea unora dintre mămici de a liniști copilul care plânge inconsolabil, așa că m-am gândit să vă provoc la un exercițiu de introspecție, prin care să vă răspundeți cu toată sinceritatea la următoarea întrebare: Ce anume din voi credeți că vă oglindesc copiii cel mai des (indiferent de vârsta lor)?