Dresează-ți demonii!
-
Livia IstrateActualizat: 11.12.2019

Dresează-ți demonii care te mănâncă din interior în cea mai deplină și sumbră tăcere. Privește-i în ochi. Înfruntă-i. Ordonă-le să te privească. Privește-i cum așteaptă flămânzi, cum ar vrea să scape din temnița sufletului tău și să pârjolească totul în jur. Abia așteaptă să le întorci iar spatele și să scuipe foc, să-ți sfâșie sufletul și să se elibereze din tine. Privește-le disperarea, foamea, suferința. Ei sunt durere pură. Privește-i în continuare, nu-i scăpa din ochi. Nu le scăpa privirea. Din ochii tăi curge iubire, iar asta îi împiedică să-ți facă vreun rău. Privește-i cum se-așază neputincioși la picioarele tale. Privește-i cum toți devin ușor, ușor unul singur... Privește-l. Privește-l cum se face mic, tot mai mic... E neputincios acum. Privește-l în neputința lui. Fă pace cu el. Acum este doar un copil neajutorat. Privește-l. Câți ani are? Cum arată? Cine este acel copil? Ce are nevoie? Ascultă-l cu inima. Privește-l. Iubește-l. Oferă-i ce are nevoie. Tu ești adult, el e copil. Îl vezi?
Toți venim pe lume cu resurse nelimitate care ne potențează, ne animă aptitudinile (acele calități înnăscute care pot să difere de la om la om). Însă, aptitudinile pot fi dezvoltate dacă sunt stimulate, iar aici intervine rolul părinților, care ajută copilul în acest sens într-o măsură mai mică sau mai mare, desigur, dacă reușesc să le observe. Peste toate acestea, vin experiențele de viață.
Gândește-te câtă energie este în furie de pildă. De unde crezi că vine asta? Din exterior? NU. E tot din tine. E acea energie pusă în noi de toți strămoșii noștri. E colosală... Imaginează-ți doar câtă energie poate fi într-un rău-făcător. Sau câtă energie a folosit Michelangelo când a pictat Capela Sixtină. Sunt diferite? Nu. Este tot aceeași energie. Câtă energie îi trebuie unui om ca să se autosaboteze iar și iar, să se blameze, să se critice încontinuu, până la autodistrugere uneori? Enormă. Este exact aceeași energie, însă fiecare o folosește diferit, constructiv sau distructiv. O bună prietenă, discutând despre asta, mi-a spus într-un suflet: ”Aha! E ca și cum ai avea apă, dar recipiente de diferite forme. Și e normal ca apa să ia forma recipientului.” Mulțumesc, dragă prietenă, pentru această conceptualizare minunată.
Demonul descris în metafora de mai sus este de fapt această energie, o energie care, needucată, poate pârjoli, poate deveni copleșitoare, izbucnind în manifestări nu tocmai sănătoase pentru noi și cei din jur. Este o energie care nedirijată conștient, poate produce blocaje emoționale. Din această cauză întâlnim atâtea persoane adulte din punct de vedere cronologic, dar copii din punct de vedere afectiv. Această forță psihică puternică, uneori copleșitoare, este ca un demon care îți ține copilul interior captiv la o vârstă fragedă, când ai suferit o traumă pe care nu ai știut cum să o gestionezi.
Copiii nu știu să facă față traumelor, astfel că de multe ori reprimă emoția pe care o au în momentul suferinței, asta dacă nu ajung chiar la disociere. Iar când simt, ori când devin copleșiți de-a dreptul de propriile emoții, li se spune că sunt defecți, li se spune să tacă, să se oprească din plâns, li se cere să zâmbească, li se spune că sunt urâți când sunt supărați sau sunt distrași de la suferința lor.
Am învățat apoi și noi, de la părinții noștri, această lecție toxică: să ne apreciem copiii doar când râd, când sunt veseli, când sunt dezirabili, când fac și simt așa cum ne așteptăm noi. Și istoria se repetă. Nici la școală, nici acasă nu am fost învățați cum să gestionăm toată această energie copleșitoare. Așa că am fost nevoiți să o închidem în cea mai întunecată temniță a sufletului. Dar asta produce și mai multă presiune psihică, demonul nostru devine și mai mare, căci se revoltă și se zbate să evadeze. Uneori reușește.
Îți amintești momentele acelea când simți că îți pierzi controlul, când cuvintele o iau la fugă din propria ta gură și încep să sfâșie, sau poate când un sentiment de vinovăție cruntă te-a azvârlit în întunericul plapumei tale, cu un întreg bax de înghețată pe care nici nu îți amintești când l-ai terminat? Ori, poate o suferință de neîndurat s-a așezat deodată pe creștetul și pe umerii tăi și te-ai trezit dintr-o dată, ca dintr-un coșmar, golind cu nesaț câteva sticle de vin, căutând într-un fel să-ți anesteziezi suferința? Pentru că, nu-i așa, cândva ți s-a spus cât de netrebnic ești când simți ce simți, cândva demoul tău a fost dominat, închis, sfârtecat de demonul unui adult care avea misiunea să te ocrotească.
Ai vrea să înveți să-ți dresezi demonul?
Dacă ar fi să fiți prieteni, ce ai construi cu forța lui?
*Desen realizat de draga mea prietena, Anda Toma .
Comentarii
20 Feb 2020
Odată am văzut un demon cu cap de leu și i am râs în nas și s a transformat totul. Într o imagine din alta lume (am ajuns în camera unei piramide) și pe urmă m am trezit. Cu o zi înainte am perceput marea adriatica ca ceva special, aducător de pace și m am simțit ușurată, relaxată. Cred ca starea mea de relaxare a ajutat la relaxare în fata demonului.