Dresează-ți demonii!

   Dresează-ți demonii care te mănâncă din interior în cea mai deplină și sumbră tăcere. Privește-i în ochi. Înfruntă-i. Ordonă-le să te privească. Privește-i cum așteaptă flămânzi, cum ar vrea să scape din temnița sufletului tău și să pârjolească totul în jur. Abia așteaptă să le întorci iar spatele și să scuipe foc, să-ți sfâșie sufletul și să se elibereze din tine. Privește-le disperarea, foamea, suferința. Ei sunt durere pură. Privește-i în continuare, nu-i scăpa din ochi. Nu le scăpa privirea. Din ochii tăi curge iubire, iar asta îi împiedică să-ți facă vreun rău. Privește-i cum se-așază neputincioși la picioarele tale. Privește-i cum toți devin ușor, ușor unul singur... Privește-l. Privește-l cum se face mic, tot mai mic... E neputincios acum. Privește-l în neputința lui. Fă pace cu el. Acum este doar un copil neajutorat. Privește-l. Câți ani are? Cum arată? Cine este acel copil? Ce are nevoie? Ascultă-l cu inima. Privește-l. Iubește-l. Oferă-i ce are nevoie. Tu ești adult, el e copil. Îl vezi?

   Toți venim pe lume cu resurse nelimitate care ne potențează, ne animă aptitudinile (acele calități înnăscute care pot să difere de la om la om). Însă, aptitudinile pot fi dezvoltate dacă sunt stimulate, iar aici intervine rolul părinților, care ajută copilul în acest sens într-o măsură mai mică sau mai mare, desigur, dacă reușesc să le observe. Peste toate acestea, vin experiențele de viață. 

   Gândește-te câtă energie este în furie de pildă. De unde crezi că vine asta? Din exterior? NU. E tot din tine. E acea energie pusă în noi de toți strămoșii noștri. E colosală... Imaginează-ți doar câtă energie poate fi într-un rău-făcător. Sau câtă energie a folosit Michelangelo când a pictat Capela Sixtină. Sunt diferite? Nu. Este tot aceeași energie. Câtă energie îi trebuie unui om ca să se autosaboteze iar și iar, să se blameze, să se critice încontinuu, până la autodistrugere uneori? Enormă. Este exact aceeași energie, însă fiecare o folosește diferit, constructiv sau distructiv. O bună prietenă, discutând despre asta, mi-a spus într-un suflet: ”Aha! E ca și cum ai avea apă, dar recipiente de diferite forme. Și e normal ca apa să ia forma recipientului.” Mulțumesc, dragă prietenă, pentru această conceptualizare minunată.

   Demonul descris în metafora de mai sus este de fapt această energie, o energie care, needucată, poate pârjoli, poate deveni copleșitoare, izbucnind în manifestări nu tocmai sănătoase pentru noi și cei din jur. Este o energie care nedirijată conștient, poate produce blocaje emoționale. Din această cauză întâlnim atâtea persoane adulte din punct de vedere cronologic, dar copii din punct de vedere afectiv. Această forță psihică puternică, uneori copleșitoare, este ca un demon care îți ține copilul interior captiv la o vârstă fragedă, când ai suferit o traumă pe care nu ai știut cum să o gestionezi.

   Copiii nu știu să facă față traumelor, astfel că de multe ori reprimă emoția pe care o au în momentul suferinței, asta dacă nu ajung chiar la disociere. Iar când simt, ori când devin copleșiți de-a dreptul de propriile emoții, li se spune că sunt defecți, li se spune să tacă, să se oprească din plâns, li se cere să zâmbească, li se spune că sunt urâți când sunt supărați sau sunt distrași de la suferința lor.  

   Am învățat apoi și noi, de la părinții noștri, această lecție toxică: să ne apreciem copiii doar când râd, când sunt veseli, când sunt dezirabili, când fac și simt așa cum ne așteptăm noi. Și istoria se repetă. Nici la școală, nici acasă nu am fost învățați cum să gestionăm toată această energie copleșitoare. Așa că am fost nevoiți să o închidem în cea mai întunecată temniță a sufletului. Dar asta produce și mai multă presiune psihică, demonul nostru devine și mai mare, căci se revoltă și se zbate să evadeze. Uneori reușește.

   Îți amintești momentele acelea când simți că îți pierzi controlul, când cuvintele o iau la fugă din propria ta gură și încep să sfâșie, sau poate când un sentiment de vinovăție cruntă te-a azvârlit în întunericul plapumei tale, cu un întreg bax de înghețată pe care nici nu îți amintești când l-ai terminat? Ori, poate o suferință de neîndurat s-a așezat deodată pe creștetul și pe umerii tăi și te-ai trezit dintr-o dată, ca dintr-un coșmar, golind cu nesaț câteva sticle de vin, căutând într-un fel să-ți anesteziezi suferința? Pentru că, nu-i așa, cândva ți s-a spus cât de netrebnic ești când simți ce simți, cândva demoul tău a fost dominat, închis, sfârtecat de demonul unui adult care avea misiunea să te ocrotească.

   Ai vrea să înveți să-ți dresezi demonul?

   Dacă ar fi să fiți prieteni, ce ai construi cu forța lui?  


*Desen realizat de draga mea prietena, Anda Toma . 

Comentarii

a
anamaria agoston
20 Feb 2020

Odată am văzut un demon cu cap de leu și i am râs în nas și s a transformat totul. Într o imagine din alta lume (am ajuns în camera unei piramide) și pe urmă m am trezit. Cu o zi înainte am perceput marea adriatica ca ceva special, aducător de pace și m am simțit ușurată, relaxată. Cred ca starea mea de relaxare a ajutat la relaxare în fata demonului.
S
Shinka
Wow! Ce experiență interesantă. Aceste imagini, rod al imaginației noastre, ascund adesea o emoție, o trăire pe care am negat-o, ne-am făcut că nu există. Când ne relaxăm și ne confruntăm cu imaginea care ne înspăimântă, ne depășim o nouă limită și ne oferim șansa de a descoperi noi dimensiuni ale ființei noastre. Camera din visul tău (am înțeles corect că a fost un vis?) ar putea reprezenta acea nouă dimensiune pe care o ai de explorat. Ar fi interesant să faci un exercițiu de imagerie dirijată / o meditație în care să mergi în acel loc și să îl descoperi. Oare ce resurse vei găsi acolo?

Adauga un comentariu

Pe aceeasi tema

Săptămâna asta mi-am oferit o seară de relaxare la… KineDok, adică un eveniment la care se adună mai multe persoane, vizionează un film documentar, apoi discută pe marginea acestuia. A fost prima oară când am participat, invitată de o prietenă în ultimul moment. Mi s-a părut foarte interesant conceptul, eram curioasă și aveam și-o poftă nebună de socializare, de cunoscut ceva oameni noi, mai ales colegi de breaslă din Brașov. Și bine am făcut că am fost spontană și m-am dus, că minunate idei mi-au venit în cap pentru articolul meu de azi.  
Cred că în fiecare an, după vestitul Halloween, mi-au apărut pe Facebook postări fie despre cât de drăguț și ce distracție a fost de Halloween, fie despre cât de nocivă și oripilantă poate fi această sărbătoare pentru copii. Dar cum stau lucrurile de fapt? O fi bine? O fi rău? Om vedea. Până om vedea, am zis eu să aștern pe hârtie (mă rog, pe blog), câteva lucruri care mi-au trecut prin cap plecând de la întrebările cu pricina. La final, spun și ce am făcut, dacă am serbat sau nu Halloween. :)
Suntem la finalul lunii septembrie și, pare-se, tema adaptării copilului la grădiniță a devenit un subiect foarte arzător. Și simt să încep articolul meu cu un mare și adânc oftat. Un oftat cât să vă cuprindă pe toți care oftați în zilele astea. OOOOOFFFFF… of, grădinița asta, bat-o vina de grădiniță! Sau de creșă.   În același timp, drag părinte care îți duci copilul la grădiniță sau la creșă, îți propun să te oprești o clipă și să privești și înăuntrul tău și să observi: cât din ceea ce se întâmplă e cu adevărat amenințător și nepotrivit acolo unde îți duci copilul și cât e doar vreo veche rană a ta pe care o proiectezi pe copilul tău? cât din frica și suferința ta este despre copil și cât e despre tine și experiențele tale timpurii cu grădinița?

Articole

Pentru un părinte, proximitatea războiului poate aduce confuzie, teamă, mâhnire, poate chiar furie sau senzația că îi îngheață sângele în vene. Și este absolut normal să ne înfioare această perspectivă. Chiar dacă poate nu am avut vreodată contact direct cu războiului, experiențele străbunilor noștri curg prin sufletele noastre, cu resurse și limite, cu viață și cu pierdere, cu tot ce au trăit ei. Și poate e timpul să scotocim după resurse valoroase. Să dăm cenușa pierderilor deoparte, lăsând să strălucească ceea ce i-a ajutat pe ei în trecut și ne-ar putea ajuta și pe noi în astfel de clipe. Poate e timpul să împletim înțelepciunea străbună cu resusele zilelor noastre, să adaptăm creativ, să updatăm și să folosim cu iscusință bogăția și înțelepciunea trecutului, pentru a fi bine în prezent și a construi un viitor propice vieții. Cu această perspectivă, orientată spre soluții, îmbogățită cu speranță și încredere în viață, putem merge mai departe, spre ai noștri copii, pentru a-i ajuta să înțeleagă ce se petrece în acest moment în lume.
#corp #faramakeup #farafiltre Azi scriu despre corp și credințele despre corp. Da, vă vorbesc despre asta în lumina isteriei care s-a creat pe rețelele de socializare care a ajuns chiar și la mine. Mno… cândva am auzit o vorbă care m-a uns pe suflet și, cu respect față de omul care mi-a împărtășit-o atunci, am să o reproduc: „Știrile importante ajung la tine și dacă nu te uiți la TV”. Și nu că ar fi o catastrofă mondială de importanță extraordinară ce a afirmat Buhnici zilele trecute, însă fenomenul în care e prins nu doar Buhnici, ci și alți oameni, bărbați și femei deopotrivă, acesta este de o importanță colosală! Pentru că este despre niște nonvalori pe care societatea le înghite și le promovează cu lăcomie și care ajung până în punctul în care mutilează sufletele și trupurile celor care au ajuns la „supradoză”.  
   Zilele trecute, pe grupul de educare și suport pentru părinți pe care l-am creat alături de colegele mele, Adina și Ina (Părinți pe Sârmă), a luat naștere o discuție despre o situație în care un adult a făcut glume cu tentă sexuală la adresa unui copil. Spiritele s-au încins, iar câteva mămici curajoase, victime ale abuzurilor sexuale, și-au luat inima în dinți și au povestit despre experiențele lor, cu speranța ca părinții să conștientizeze acest fenomen nefiresc și periculos, întâlnit dureros de frecvent și să facă tot ce pot pentru a-l preveni. Am înțeles că oricât s-ar vorbi despre abuzul sexual și necesitatea educației sexuale, tot va fi prea puțin atâta vreme cât fenomenul încă este întâlnit dureros de frecvent. Așa că am scris pe grup o postare pe tema asta, iar acum public textul și aici, pe blogul meu. Și ar fi grozav să scriem cât mai mulți despre asta. Să fie împânzit internetul cu astfel de informații, astfel încât să ajungă la toți părinții, până când niciun copil nu va mai fi vreodată tratat ca un obiect de satisfacție sexuală a altcuiva. Este lesne de înțeles că articolul meu nu va fi nici pe de parte exhaustiv, însă m-am străduit să cuprind cele mai frecvente și dificile situații și, la final, veți găsi câteva link-uri către site-urile instituțiilor de unde puteți să obțineți și mai multe informații.