Cum ar fi să fii și atât?

Într-o zi, o mămică îmi vorbea despre cât de copleșitoare sunt emoțiile care însoțesc finalul concediului de maternitate, că pe de o parte se bucură, simte nerăbdare să revină în câmpul muncii, însă pe de altă parte se îngrijorează pentru copilaș. Apoi se simte vinovată pentru că și-a permis asemenea gânduri.

De fapt, cele mai multe dintre mămici simt asta. Simt nerăbdare, simt o bucurie imensă că în sfârșit mai pot face și altceva decât cucu-bau, schimbat scutece, gătit, spălat, călcat, amuzat copilașul, liniștit copilașul etc. Se bucură că, în sfârșit, urmează să se mai audă strigate și pe nume, că timp de opt ore pot merge la toaletă în liniște, fără să le întrerupă nimeni gândurile și inspirația, că în sfârșit...și brusc se face liniște în cap. Nivelul entuziasmului scade sub nivelul  mării. Brusc parcă auzi o voce care strigă tare: “Mamă denaturată! Cum poți să lași ființa asta mică și neajutorată pe mâinile altcuiva??? Cum îți imaginezi că poate cineva să îi răspundă copilului tău cum are el nevoie? Nimeni nu îl cunoaște mai bine decât tine. Copilul tău se va simți trist și singur. Cum te poți gândi la tine în momentele astea? Ești o egoistă! Ești o mamă rea!...„ Și gânduri ca acestea sau chiar mai rele, completate de cele mai sumbre scenarii rulează pentru tot restul zilei, până la culcare. Și pentru că ai adormit cu ele, iar ele s-au învârtit în mintea noastră toată noaptea, desigur că te trezești la fel, sau poate chiar mai vinovată decât erai cu o zi în urmă. Și uite-așa această vinovăție se transformă dintr-un singur gând într-o stare generală de anxietate, de vinovăție, de inadecvare.

Dar a cui este acestă voce de fapt? Cine în copilăria ta ți-a spus cât de imperfectă și inadecvată, nedemnă ești? Ce vârstă aveai atunci când auzeai toate acestea? Cine erai tu atunci când auzeai toate acestea?

Ce vârstă ai acum? Cine ești tu acum când încă auzi în sufletul tău acele cuvinte?

Cine ești TU cu adevărat acum?

Dragă mămică, vreau să îți spun înainte de toate că:

- ești minunată

- nimeni nu are dreptul să te judece sau să îți spună ce meriți și ce nu

- ai dreptul să fii și femeie, soție, prietenă și orice altceva ar pofti sufletul tău să fii (asta sigur ai mai auzit în nenumărate rânduri, dar niciodată nu strică un reminder)

- este firesc să te simți puțin ciudat, poate un pic neconfortabil, când începi să faci și altceva. Gândește-te doar cât timp ai fost mamă 24/7. Firește că s-au creat niște obișnuințe, iar a începe ceva nou poate să te scoată puțin din zona de confort. Este firesc să apară și un conflict interior între ce vrei să faci nou (nou raportat la ultima perioadă) și ce ești obișnuită să faci. Acest conflict interior poate foarte ușor să activeze sentimentul creat de alte conflicte interioare mai vechi între ce îți doreai și ce aveai voie să faci sau...ce trebuia să faci. Cum ar fi, de pildă, conflictul pe care îl simțeai în sinea ta atunci când ploua, ai fi vrut să ieși afară, dar mama nu îți dădea voie pentru că te murdărești, te uzi și ai putea răci. Și revenea imediat în minte ziua în care te-ai grăbit să țopăi în băltoacele alea minunate și mama te-a văzut, te-a strigat ca din gură de șarpe, îndreptându-se furioasă spre tine, ți-a dat două palme la fund pentru asta și/sau ți-a spus că îi faci numai necazuri (e doar un exemplu, poți pune tu aici experiența ta proprie).  Nevoia ta de a experimenta a intrat în conflict cu limita pusă de mamă, ceea ce nu ar fi reprezentat neapărat o problemă atât de mare dacă acest conflict interior între dorință și normă nu era suprapus și cu sentimentul de vinovăție și rușine indus de părinte.  

- e sănătos să îți dai voie să faci și altceva. E sănătos atât pentru tine, cât și pentru copilul tău. Este important să știi că orice copil este foarte atent la ce trăiesc și cum trăiesc părinții lor. Copiii își formează modele de feminitate și masculinitate, de relaționare, de funcționare în viață în funcție de ceea ce observă în familie. Gândește-te o clipă doar: ți-ar plăcea ca fiul sau fiica ta să trăiască ceea ce trăiești tu astăzi? Istoria de familie tinde să se repede într-un fel sau altul tocmai din cauza acestor paternuri de funcționare. Cât de împlinită te simți cu tine, cu relațiile tale, cu viața ta?

Felul în care noi, părinții trăim, percepem realitatea, ne raportăm la ea, felul în care simțim, ne comportăm, felul în care relaționăm, toate acestea modelează viața de adult a copilului nostru. Cum ar fi să vă dați voie să simțiți bucuria prezentului? Cum ar fi să vă dați voie să simțiți pur și simplu, indiferent cum ar fi acea emoție? De la emoție, dorință, pulsiune și până la acțiune e un drum lung. Aveți dreptul să vă doriți și să simțiți orice! Nu aveți dreptul să și puneți în act (adică să acționați conform pulsiunii) mereu. Aici intervine norma și este foarte sănătos. Nu e nimic damnabil, rușinos sau nedemn în a simți orice. Avem rațiune, neocortex, avem norme iar asta ne face să fim în siguranță unii cu ceilalți. Când ne permitem să simțim, putem explora, descoperi lucruri uimitoare despre noi înșine, putem umple, cu resursele noastre de adulți, goluri afective rămase poate din copilărie, putem pansa răni ale trecutului către care cândva ne era teamă să privim.

Oprește-te din a te mai teme de tine! Fii și atât!

 

**Sursa imaginii: https://pixabay.com 

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Săptămâna asta mi-am oferit o seară de relaxare la… KineDok, adică un eveniment la care se adună mai multe persoane, vizionează un film documentar, apoi discută pe marginea acestuia. A fost prima oară când am participat, invitată de o prietenă în ultimul moment. Mi s-a părut foarte interesant conceptul, eram curioasă și aveam și-o poftă nebună de socializare, de cunoscut ceva oameni noi, mai ales colegi de breaslă din Brașov. Și bine am făcut că am fost spontană și m-am dus, că minunate idei mi-au venit în cap pentru articolul meu de azi.  
Cred că în fiecare an, după vestitul Halloween, mi-au apărut pe Facebook postări fie despre cât de drăguț și ce distracție a fost de Halloween, fie despre cât de nocivă și oripilantă poate fi această sărbătoare pentru copii. Dar cum stau lucrurile de fapt? O fi bine? O fi rău? Om vedea. Până om vedea, am zis eu să aștern pe hârtie (mă rog, pe blog), câteva lucruri care mi-au trecut prin cap plecând de la întrebările cu pricina. La final, spun și ce am făcut, dacă am serbat sau nu Halloween. :)
#corp #faramakeup #farafiltre Azi scriu despre corp și credințele despre corp. Da, vă vorbesc despre asta în lumina isteriei care s-a creat pe rețelele de socializare care a ajuns chiar și la mine. Mno… cândva am auzit o vorbă care m-a uns pe suflet și, cu respect față de omul care mi-a împărtășit-o atunci, am să o reproduc: „Știrile importante ajung la tine și dacă nu te uiți la TV”. Și nu că ar fi o catastrofă mondială de importanță extraordinară ce a afirmat Buhnici zilele trecute, însă fenomenul în care e prins nu doar Buhnici, ci și alți oameni, bărbați și femei deopotrivă, acesta este de o importanță colosală! Pentru că este despre niște nonvalori pe care societatea le înghite și le promovează cu lăcomie și care ajung până în punctul în care mutilează sufletele și trupurile celor care au ajuns la „supradoză”.  

Articole

Ce este fericirea? De ce ne-o dorim cu atâta ardoare? O putem avea? Cum așa? Dacă astăzi, acum, v-ar întreba copilul, ce este fericirea, ce i-ați răspunde? Voi cum le vorbiți copiilor voștri despre fericire?
Astăzi mă simt un fel de avocat al copilului, dar și un soi de porta-voce a sufletului tău de copil. Vreau să îți spun câteva cuvinte despre furie. Ce urmează s-ar putea să-ți sune un pic dur... însă te îndemn să le citești nu gândindu-te la faptele tale, ci la ce ai experimentat atunci când erai copil și adulții din viața ta se purtau după cum voi descrie mai jos. Dacă ceva din comportamentul manifestat astăzi este diferit de ceea ce îți dorești, privește în urmă mai degrabă decât să te învinovățești. Privești o clipă la povestea ta și urmează șirul evenimentelor, găseștei sursa. Vinovați nu vei găsi nicicând... căci ei nu există decât în mințile noastre. Iar mintea, știm că poate fi înșelătoare uneori. Cauze însă există. Iar ele cer să fie văzute, conștientizate și integrate, astfel încât să putem aduce schimbare în personalitatea noastră, în felul în care ne comportăm, în maniera de relaționare, în modul de gândire și prin urmare, în viața voastră.
   Moștenirea Prințului Curaj este o poveste dedicată celor mici, dar și celor mari, care se confruntă cu diverse frici (și nu mă refer la fricile acelea sănătoase, justificate, ci la fricile iraționale). Ea este disponibilă și în format audio pe grupul de Facebook ”Părinți pe sârmă” (grup de suport pentru părinți, cadre didactice sau orice persoană care se ocupă de creșterea și îngrijirea viitoarelor generații).    Vă recomand să rămâneți în liniște după ce copilul a ascultat-o, să îi lasați spațiul necesar procesării informațiilor și să nu discutați pe marginea ei. Dacă va dori copilul să spună ceva, ascultați-l și atât. Cel mult, îl puteți încuraja să deseneze ce simte el în legătură cu cele auzite. Nu îi sugerați niciun desen. Permiteți-i să își exprime liber trăirile și gândurile.