Adolescența - frumoasă, rebelă, creativă

Noi, părinții, avem să acceptăm că, mai întâi de toate, că omuleții aceștia fascinanți de lângă noi nu mai sunt copii, ci au devenit, AU DEVENIT adolescenți, prin urmare au fireasca pretenție să fie tratați potrivit vârstei lor și adaptat etapei în care se află. Poate fi provocator să conștientizăm în timp real când se produc aceste treceri, când au crescut, când a zburat timpul. Dar poate dacă ne oprim o clipă, respirăm adânc și îi contemplăm, îi vom putea vedea cu adevărat, îi vom putea descoperi și chiar înțelege mai bine.

Tot noi, părinții, avem să acceptăm faptul că bazele educației le-am pus până ca ei să intre în etapa de preadolescență, adică până în jurul vârstei de 12 ani (poate chiar mai timpuriu, la 10 ani). Avem să acceptăm faptul că de aici înainte putem doar să îi însoțim, să comunicăm cu ei, să le arătăm o direcție, o pistă de lansare în viață... și cam atât. La această vârstă a lor avem puterea de a-i constrânge să facă ce ne dorim, ce considerăm noi că e bine pentru ei, însă o astfel de confruntare în care noi deținem puterea nu vom face altceva decât să lezăm relația cu ei. Potrivit este să le comunicăm faptul că avem încredere în ei, iar ei vor face natural tot ce le stă în putință să nu ne dezamăgească. Desigur că vor face și greșeli, însă avem varianta să le facem morală și să îi pedepsim, ceea ce ne va aduce doar respingere din partea lor, sau avem opțiunea să ne așezăm lângă ei încrezători că pot observa greșeala făcută și să îi încurajăm să o remedieze. În niciun caz nu facem treaba în locul lor, dar le oferim umărul de care să se sprijine atunci când au nevoie.

Adolescența este o perioadă de tranziție între copilărie și maturitate atât pentru părinți, cât și pentru fiicele și fii noștri. Le spun așa pentru că ei chiar nu mai sunt copii, iar noi avem să ne obișnuim cu acest nou statut al lor. De acum, avem să ne dăm un pas în spate și să le lăsăm libertatea de a explora, de a-și găsi mentori și propriul grup de egali. Mentoratul nostru s-a încheiat aici, nevoia lor este să descopere și alte perspective din care să privească viața și lumea, iar asta este foarte sănătos pentru ei. În loc să manifestați gelozie, mai bine încurajați-i! Ei acum au nevoie să se simtă diferiți de dumneavoastră, astfel că multe lucruri le vor face fix pe dos decât i-ați învățat. Nu vă îngrijorați, au nevoie să experimenteze și altceva. Acum discuțiile cu adolescenții se poartă la alt nivel, au deja altă capacitate de a înțelege lucrurile.

Totuși, este important să fim conștienți de faptul că acum creierul lor nu este încă dezvoltat complet, asfel că nu este sub nicio formă potrivit să le cerem să se comporte ca niște adulți. De fapt, creierul își încheie dezvoltarea abia pe la 24 de ani. Până atunci, adolescenții sunt  impulsivi, astfel că au mare nevoie de cineva care să îi pondereze. Pe de altă parte, această impulsivitate le oferă energia de a construi lucruri inedite, de a se avânta în proiecte fascinante, iar aici au mare nevoie de încurajare și sprijin din partea părinților. În loc să blamăm impulsivitatea lor naturală, îi putem învăța să o folosească. Au nevoie să fie valorizați pentru ceea ce fac bun.

De asemenea, adolescenții au nevoie să se simtă respectați. Respectul este la această vârstă o valoare foarte importantă pentru ei. Astfel că în loc să le facem reproșuri sau să îi criticăm, potrivit este să le spunem ce simțim în legătură cu acțiunile și atitudinile lor și ce ne dorim de la ei. Adică este despre noi, nu despre ei. Această abordare le va oferi ocazia să-și ajusteze comportamentul fără a se simți constrânși. O vor face dintr-o motivație interioară, nu pentru a evita o pedeapsă sau un conflict.

În loc să arătăm suspiciozitate față de ei, mai potrivit este să arătăm curiozitate. Vor fi mai deschiși să ne dezvăluie puțin din lumea lor.

În loc să arătăm dispreț față de look-ul pe care ei îl aleg, sau față de muzica preferată, mai potrivit este să le arătăm că îi iubim oricare ar fi preferințele lor. 

Avem totuși să ținem ochii larg deschiși, întrucât pot aluneca și pe pante mai puțin sănătoase sau chiar periculoase. Atunci intervenim cu fermitate, dar fără a ne pierde compasiunea! Apoi privim spre noi: ce anume din noi i-a condus acolo, care e resursa pe care am omis să i-o oferim până atunci și, mai ales cum o putem suplini acum? Este important să avem puterea de a ne asuma partea noastră de responsabilitate. Odată ce am acceptat că nu suntem perfecți și că este posibil să fi lăsat anumite goluri în sufletele copiilor (goluri pe care poate noi înșine le avem), atunci vom căpăta resursele necesare pentru a remedia. Dacă avem pretenția de a se schimba doar adolescentul, fără ca noi să ne asumăm nimic, nu vom face decât să îl îndepărtăm.

Discuțiile deschise în care fiecare își vede propria contribuție la o anumită situație sunt cele mai constructive și întăresc relațiile, oricare ar fi natura lor.

Voi cum vă descurcați cu adolescenții voștri? Ce provocări aveți și cum le faceți față?

*Articol realizat de mine și postat pe Clubul lui Tikaboo. 

**Sursa imaginii: https://pixabay.com