Adolescența - frumoasă, rebelă, creativă

Una dintre cele mai provocatoare perioade ale vieții noastre este adolescența - o frumoasă etapă a vieții, plină de culoare, energie aproape copleșitoare uneori, plină de creativitate, expansivitate, dar care aduce și zbucium sufletesc atât nouă, părinților, cât și copiilor adolescenților noștri.

Noi, părinții, avem să acceptăm că, mai întâi de toate, că omuleții aceștia fascinanți de lângă noi nu mai sunt copii, ci au devenit, AU DEVENIT adolescenți, prin urmare au fireasca pretenție să fie tratați potrivit vârstei lor și adaptat etapei în care se află. Poate fi provocator să conștientizăm în timp real când se produc aceste treceri, când au crescut, când a zburat timpul. Dar poate dacă ne oprim o clipă, respirăm adânc și îi contemplăm, îi vom putea vedea cu adevărat, îi vom putea descoperi și chiar înțelege mai bine.

Tot noi, părinții, avem să acceptăm faptul că bazele educației le-am pus până ca ei să intre în etapa de preadolescență, adică până în jurul vârstei de 12 ani (poate chiar mai timpuriu, la 10 ani). Avem să acceptăm faptul că de aici înainte putem doar să îi însoțim, să comunicăm cu ei, să le arătăm o direcție, o pistă de lansare în viață... și cam atât. La această vârstă a lor avem puterea de a-i constrânge să facă ce ne dorim, ce considerăm noi că e bine pentru ei, însă o astfel de confruntare în care noi deținem puterea nu vom face altceva decât să lezăm relația cu ei. Potrivit este să le comunicăm faptul că avem încredere în ei, iar ei vor face natural tot ce le stă în putință să nu ne dezamăgească. Desigur că vor face și greșeli, însă avem varianta să le facem morală și să îi pedepsim, ceea ce ne va aduce doar respingere din partea lor, sau avem opțiunea să ne așezăm lângă ei încrezători că pot observa greșeala făcută și să îi încurajăm să o remedieze. În niciun caz nu facem treaba în locul lor, dar le oferim umărul de care să se sprijine atunci când au nevoie.

Adolescența este o perioadă de tranziție între copilărie și maturitate atât pentru părinți, cât și pentru fiicele și fii noștri. Le spun așa pentru că ei chiar nu mai sunt copii, iar noi avem să ne obișnuim cu acest nou statut al lor. De acum, avem să ne dăm un pas în spate și să le lăsăm libertatea de a explora, de a-și găsi mentori și propriul grup de egali. Mentoratul nostru s-a încheiat aici, nevoia lor este să descopere și alte perspective din care să privească viața și lumea, iar asta este foarte sănătos pentru ei. În loc să manifestați gelozie, mai bine încurajați-i! Ei acum au nevoie să se simtă diferiți de dumneavoastră, astfel că multe lucruri le vor face fix pe dos decât i-ați învățat. Nu vă îngrijorați, au nevoie să experimenteze și altceva. Acum discuțiile cu adolescenții se poartă la alt nivel, au deja altă capacitate de a înțelege lucrurile.

Totuși, este important să fim conștienți de faptul că acum creierul lor nu este încă dezvoltat complet, asfel că nu este sub nicio formă potrivit să le cerem să se comporte ca niște adulți. De fapt, creierul își încheie dezvoltarea abia pe la 24 de ani. Până atunci, adolescenții sunt  impulsivi, astfel că au mare nevoie de cineva care să îi pondereze. Pe de altă parte, această impulsivitate le oferă energia de a construi lucruri inedite, de a se avânta în proiecte fascinante, iar aici au mare nevoie de încurajare și sprijin din partea părinților. În loc să blamăm impulsivitatea lor naturală, îi putem învăța să o folosească. Au nevoie să fie valorizați pentru ceea ce fac bun.

De asemenea, adolescenții au nevoie să se simtă respectați. Respectul este la această vârstă o valoare foarte importantă pentru ei. Astfel că în loc să le facem reproșuri sau să îi criticăm, potrivit este să le spunem ce simțim în legătură cu acțiunile și atitudinile lor și ce ne dorim de la ei. Adică este despre noi, nu despre ei. Această abordare le va oferi ocazia să-și ajusteze comportamentul fără a se simți constrânși. O vor face dintr-o motivație interioară, nu pentru a evita o pedeapsă sau un conflict.

În loc să arătăm suspiciozitate față de ei, mai potrivit este să arătăm curiozitate. Vor fi mai deschiși să ne dezvăluie puțin din lumea lor.

În loc să arătăm dispreț față de look-ul pe care ei îl aleg, sau față de muzica preferată, mai potrivit este să le arătăm că îi iubim oricare ar fi preferințele lor. 

Avem totuși să ținem ochii larg deschiși, întrucât pot aluneca și pe pante mai puțin sănătoase sau chiar periculoase. Atunci intervenim cu fermitate, dar fără a ne pierde compasiunea! Apoi privim spre noi: ce anume din noi i-a condus acolo, care e resursa pe care am omis să i-o oferim până atunci și, mai ales cum o putem suplini acum? Este important să avem puterea de a ne asuma partea noastră de responsabilitate. Odată ce am acceptat că nu suntem perfecți și că este posibil să fi lăsat anumite goluri în sufletele copiilor (goluri pe care poate noi înșine le avem), atunci vom căpăta resursele necesare pentru a remedia. Dacă avem pretenția de a se schimba doar adolescentul, fără ca noi să ne asumăm nimic, nu vom face decât să îl îndepărtăm.

Discuțiile deschise în care fiecare își vede propria contribuție la o anumită situație sunt cele mai constructive și întăresc relațiile, oricare ar fi natura lor.

Voi cum vă descurcați cu adolescenții voștri? Ce provocări aveți și cum le faceți față?

 

*Articol realizat de mine și postat pe Clubul lui Tikaboo

**Sursa imaginii: https://pixabay.com 

Lasa un comentariu

Pe aceeasi tema

Săptămâna asta mi-am oferit o seară de relaxare la… KineDok, adică un eveniment la care se adună mai multe persoane, vizionează un film documentar, apoi discută pe marginea acestuia. A fost prima oară când am participat, invitată de o prietenă în ultimul moment. Mi s-a părut foarte interesant conceptul, eram curioasă și aveam și-o poftă nebună de socializare, de cunoscut ceva oameni noi, mai ales colegi de breaslă din Brașov. Și bine am făcut că am fost spontană și m-am dus, că minunate idei mi-au venit în cap pentru articolul meu de azi.  
Cred că în fiecare an, după vestitul Halloween, mi-au apărut pe Facebook postări fie despre cât de drăguț și ce distracție a fost de Halloween, fie despre cât de nocivă și oripilantă poate fi această sărbătoare pentru copii. Dar cum stau lucrurile de fapt? O fi bine? O fi rău? Om vedea. Până om vedea, am zis eu să aștern pe hârtie (mă rog, pe blog), câteva lucruri care mi-au trecut prin cap plecând de la întrebările cu pricina. La final, spun și ce am făcut, dacă am serbat sau nu Halloween. :)
#corp #faramakeup #farafiltre Azi scriu despre corp și credințele despre corp. Da, vă vorbesc despre asta în lumina isteriei care s-a creat pe rețelele de socializare care a ajuns chiar și la mine. Mno… cândva am auzit o vorbă care m-a uns pe suflet și, cu respect față de omul care mi-a împărtășit-o atunci, am să o reproduc: „Știrile importante ajung la tine și dacă nu te uiți la TV”. Și nu că ar fi o catastrofă mondială de importanță extraordinară ce a afirmat Buhnici zilele trecute, însă fenomenul în care e prins nu doar Buhnici, ci și alți oameni, bărbați și femei deopotrivă, acesta este de o importanță colosală! Pentru că este despre niște nonvalori pe care societatea le înghite și le promovează cu lăcomie și care ajung până în punctul în care mutilează sufletele și trupurile celor care au ajuns la „supradoză”.  

Articole

Câți dintre voi ați auzit în ultimele zile expresia ”Totul va fi bine”? Câți dintre voi cred cu tărie că așa va fi? Ați vrea să știți, dincolo de optimism și dorința fiecăruia, de ce va fi bine? Dacă da, atunci te invit să rămâi pe site și să citești mai departe. Nu îmi propun să conving pe cineva să mă creadă pe cuvânt, ci doar să explic mecanismele psihologice din spatele lui ”totul va fi bine”.
   Una dintre dificultățile întâmpinate de mulți dintre părinți este legată de această noțiune de tranziție blândă. Vrem înțărcare blândă, mutare blândă din patul matrimonial în cel propriu (al copilului, desigur), adaptare la grădiniță blândă, chiar și mustrare blândă. Am tot primit această întrebare: blând, blând, dar cum e cu blândețea asta???
   Nu este vorba de nicio magie, ci de știință pură și capacitate de predicție pe baza unor studii efectuate de-a lungul timpului. Să vă explic mai pe-ndelete cum vine asta. Este vorba despre teoria atașamentului, despre care v-am mai vorbit și aici, și despre modul în care tiparul nostru de atașament influențează modul în care ne alegem partenerii de cuplu.